Soluție de plată în rate la ALTEX și eMAG prin Visa

22/08/2019

Visa derulează un program pilot în ce privește cumpărăturile în rate cu cardul de credit, în magazinele fizice sau online.

În faza inițială sunt prinse cardurile Visa emise de ING Bank, iar plățile în rate pot fi efectuate către magazinele fizice ALTEX și online la eMAG (cu suportul PayU, Alpha Bank și UniCredit Bank în ce privește participarea comercianților la program).

De fapt, care este noutatea / diferența?

Băncile emitente NU trebuie să-și dezvolte propria infrastructură de acceptare a unui client spre a achiziționa un produs în rate.

Este un proiect pilot lansat în câteva țări, iar România face parte din acest program. Înțeleg că este un test cu public înainte de o lansare programată în 2020.

Deținătorii de carduri Visa ce sunt eligibili pot să-și împarte costurile de achiziție în tranșe mai mici și egale pe o perioadă de timp definită.

Alte date din comunicat:

  • plățile cu cardurile de credit în România au crescut cu 80% în ultimii trei ani (12 miliare lei în 2018);
  • avansul în prima jumătate a lui 2019 față de 2018 se menține la o valoare considerabilă – 20%;
  • în medie se realizează 200.000 de plăți pe zi cu cardurile de credit emise de băncile din România.

Declarație oficială:

Un studiu derulat de Visa printre consumatorii romani a aratat ca plata in rate este un criteriu major cand vorbim de cumparaturi. Am dezvoltat solutia de plata in rate la cheie pentru a permite comerciantilor si emitentilor de carduri de credit sa ofere aceasta functionalitate fara sa fie nevoiti sa aloce resurse considerabile de timp si bani pentru dezvoltarea unei infrastructuri de la zero. Totodata, comerciantii care integreaza solutia vor putea sa ofere consumatorilor un mod sigur si rapid de a plati in rate, ceea ce va creste vanzarile si satisfactia clientilor”, a declarat Catalin Cretu, director general pentru Romania, Croatia, Slovenia si Malta in cadrul Visa (interesant cum sunt împărțite filialele Visa, să zicem că România, Croația și Slovenia sunt cumva în Europa de Sud-Est, dar Malta se află direct în sudul extrem al Europei :)).

Observați că activitatea băncilor primește un challenge nu doar de la Orange și alte entități ce până acum nu dezvoltau activități în acest domeniu, dar până și Visa își dorește să le ofere instrumente ce-i vor transforma în simple entități de emis carduri.

Categorii
Tag-uri
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 8 Pro, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.