Allview Soul X5 Style – review

24/08/2019

Odată cu recenzia pentru Allview Soul X5 vine și cea pentru versiunea Style. Cele două telefoane se aseamănă în foarte multe privințe și este destul de greu să alegi între unul sau celălalt. Dimensiunea ecranului și capacitatea bateriei pot înclina în favoarea lui Allview Soul X5 Style, în timp ce ansamblul de camere și cantitatea de memorie RAM sunt plusurile cu care se evidențiază Soul X5.

Specificații pentru Allview Soul X5 Style:

Specificatii Allview Soul X5 Style

Design

Allview Soul X5 Style ajunge la client alături de o husă de protecție din silicon transparent, o folie din plastic pentru ecran, suplimentară celei gata aplicate din fabrică, o pereche de căști in-ear, un încărcător pe USB, un cablu microUSB – USB 2.0, o agrafă pentru slotul sim, manual de utilizare, ghid de pornire rapidă și certificat de garanție.

Chiar dacă adoptă design-ul cu notch pentru ecran, Allview Soul X5 Style nu este pe atât de compact pe cât ți-ai dori. Marginile sunt destul de late pe laterale și sus, iar cea de jos este cu adevărat generos dimensionată.

Bretonul display-ului de 6.2 inch este mare, intruziv și ocupă o bună parte din zona superioară a ecranului.

Telefonul este fabricat din plastic, toată carcasa unibody fiind realizată din acest material puțin pretențios. Partea spate este alcătuită din două tipuri de plastic, unul identic cu cel de pe laterale, altul un pic mai lucios.

Gripul oferit de acest plastic este bun, chiar și fără husa din pachet nu pot spune că Allview Soul X5 Style alunecă din mână.

Modulul camerei principale duale iese foarte puțin în afara profilului telefonului, dar chiar și așa odată așezat pe spate Allview Soul X5 Style se va sprijini direct pe lentile. Husa din silicon poate preveni eventualele zgârieturi ale sticlei celor două camere.

Construcția este bună, nu se observă probleme la finisările de detaliu. Lipsa metalului pentru șasiul telefonului îl face să nu se simtă atât de solid, atât de rigid. Din această cauză chiar și greutatea este scăzută pentru un smartphone cu ecran de 6.2 inch și baterie de 4000 mAh.  

Ecran și sunet

Ecranul de 6.2 inch cu breton este de tip IPS și propune o rezoluție HD+, de 1500 x 720 pixeli. Densitatea astfel formată este de doar 268 ppi, iar asta se vede când analizezi imagini cu detalii fine sau fonturi mici. Nu-i nimic extrem de grav, doar că, spre deosebire de Soul X5, unde nu am întâmpinat astfel de probleme, la Allview Soul X5 Style trebuia menționat acest aspect.

În schimb, culorile sunt foarte vii, chiar dacă ușor supra saturate, rămân totuși plăcute. Contrastul este destul de ridicat, dar nimic spectaculos. Luminozitatea maximă este suficientă în interior, dar afară, în lumină naturală puternică, pot apărea ușoare probleme de lizibilitate. Unghiurile de vizualizare sunt largi, doar în anumite situații, și nu neapărat la unghiuri extreme, ci în funcție de modul de înclinare, se observă pierderi de contrast.

Sunetul extern este emis din spatele grilei din stânga de pe spatele telefonului. Sunt două grile acolo, dar difuzorul este așezat în partea din stânga. Un mic picioruș dintre cele două grile se asigură că sunetul va ieși neobstrucționat chiar și când telefonul este așezat pe spate, pe o suprafață perfect plană.

Prin difuzorul extern primim un sunet de bună calitate, ce nu distorsionează nici la volum maxim. Apropo de acesta, nu este neapărat foarte ridicat, dar este suficient în mediile puțin zgomotoase.

Căștile din pachet sunt bune, chiar surprinzător de bune pentru prețul la care a ajuns Allview Soul X5 Style. Sunetul oferit de acest telefon prin jack-ul de 3.5mm este și el bun, cu toate frecevnțele acolo și corect redate. Volumul maxim ar putea fi pentru unii insuficient, dar cred că puțini vor fi aceștia. 

Hardware, sistem de operare și aplicații

Avem același chipset MediaTek precum la fratele Soul X5. Procesorul Helio P22 este cu opt nuclee, dintre care patru lucrează la maximum 2.0 GHz, iar alte patru pot urca până la 1.5 GHz. Toate sunt pe arhitectură Cortex-A53.

Acceleratorul grafic este un PowerVR Rogue GE8320, nu dintre cele mai performante. Jocurile simple nu-i pun probleme, însă cele mai complicate nu vor rula tocmai optim.

Memoria RAM este de 3 GB, în timp ce spațiul intern de stocare este de 32 GB dintre care utilizatorul poate folosi circa 23.86 GB. Acest spatțiu poate fi extins prin intermediul unui card microSD de până la 256 GB, ce ia locul cartelei nano sim.

Capturi de ecran din aplicația CPU-Z cu informații despre Allview Soul X5 Style:

Sistemul de operare este un Android 8.1.0 Oreo, peste care Allview a aplicat propria interfață. Cu tema de bază nu sunt schimbări majore ale aspectului de Android nativ, doar zona de deblocare, cea de setări și de setări rapide sunt modificate.

Interfața se mișcă destul de bine, dar nu perfect. Încă de la început mai apare un ușor lag și întârzieri mici în preluarea anumitor comenzi. Cu cât instalezi mai multe aplicații și cu cât mai multe rulează în fundal, cu atât lag-ul apare mai frecvent și devine mai enervant.

Asistentul AVI este desigur și el prezent și răspunde la anumite comenzi vocale în limba română. În momentul în care i se dau toate permisiunile și este lăsat să ruleze în fundal, acesta consumă cam multe resurse și face ca Allview Soul X5 Style să răspundă din ce în ce mai greu la cele mai uzuale comenzi clasice.

Aplicațiile preinstalate nu sunt multe la număr. Cele mai numeroase vin de la Google – Chrome, Drive, Duo, Gmail, Foto, Magazin Play, Muzică Play, Snapseed și YouTube, în timp ce Allview plusează cu unele ca Actualizare sistem, Administrare sistem, Browser, E-mail, Explorator fișiere, Muzică, Notițe, Teme, Video și Vreme.  

Galerie cu capturi de ecran din interfața Allview Soul X5 Style:

Performanță

Diferențele de performanță dintre Allview Soul X5 Style și versiunea Soul X5 sunt minime. Se pare că 1 GB de RAM în plus nu ajută mai deloc în testele sintetice:

Teste benchmark Allview Soul X5 Style

Rezultate teste de benchmark Allview Soul X5

Conectivitate

Allview Soul X5 Style este un terminal dual sim ce acceptă o cartelă nano sim și una micro sim. În locul celei nano sim poți introduce un card de memorie microSD și astfel telefonul se transformă într-unul single sim.

Vitezele atinse în 4G+ de către Allview Soul X5 Style sunt de până la 300 Mbps la download și până la 150 Mbps la upload. Benzile GSM cunoscute de Allview Soul X5 Style sunt:

2G: 850 / 900 / 1800 / 1900 MHz SIM1 și SIM2;   

3G: UMTS 850 / 900 / 1900 / 2100 MHz SIM1 și SIM2;

4G+: FDD 800 / 850 / 900 / 1800 / 1900 / 2100 / 2600 MHz și TDD 1900 / 2300 / 2500 / 2600MHz simultan SIM1 și SIM2.

Pe Wi-Fi știe standardele 802.11 a/b/g/n dual-band, Bluetooth se pare că este de tip 5.0 (ciudat că la Allview Soul X5 cu același chipset este dat Bluetooth 4.2), localizarea se face prin A-GPS și GLONASS, există și radio FM.

Portul microUSB este pe latura de jos, sus este jack-ul de 3.5 mm, pe stânga avem slotul sim, iar pe dreapta sunt butoanele pentru reglarea volumului și cel power.

Senzorul de amprentă este poziționat bine, ușor de atins. Rata de recunoaștere nu este cea mai bună, aș spune undeva la 80% când degetul și senzorul sunt curate și mai puțin de 50% când unul dintre acestea este puțin murdar. Timpul de răspuns este ok, dar nimic de lăudat.

Recepția semnalului GSM este optimă, nu am avut probleme aici. Calitatea vocii din difuzorul pentru apeluri este bună, dar volumul maxim mi-ar fi plăcut să fie un pic mai ridicat.

Cameră foto și video

Dacă până și versiunea Mini din gama Soul X5 a venit cu doi senzori pentru camera spate, era culmea ca variantei Style să-i lipsească așa ceva. În cazul Allview Soul X5 Style vorbim despre un senzor principal de 13 Megapixeli, cu f/2.0, ajutat de un senzor de 2 Megapixeli pe partea de bokeh în modul cu același nume. Camera frontală este de 8 Megapixeli, cu f/2.2.

Capturi de ecran din interfața aplicației Camera de pe Allview Soul X5 Style:

Pozele pe care Allview Soul X5 Style le captează nu sunt cele mai grozave în lumină naturală suficientă și cu atât mai slabe în low light. Nu erau speranțe să se descurce prea bine în lumină slabă, având în vedere categoria unde concurează Allview Soul X5 Style. Chiar și activarea modului dedicat Noapte nu face mai nimic.

Senzorul de 2 Megapixeli poate că ar vrea să ajute la determinarea mai exactă a adâncimii de câmp și la separarea mai exactă a subiectului de fundal, dar în realitat,e cu modul Bokeh activat, nu se obțin poze spectaculoase. Nici pe departe. Poți alege cât de blurat să fie fundalul și dimensiunea ariei în focus, dar rezultatele sunt departe de ceea ce trebuie.

Poze făcute cu modul Bokeh activat / dezactivat cu Allview Soul X5 Style:

Nici pe partea video, Allview Soul X5 Style nu se descurcă prea bine. Detaliile din clipurile Full HD nu se ridică la standardele presupuse de rezoluția 1080p. Culorile sunt cam șterse, iar contrastul putea fi mai bun. Autofocusul nu este cel mai excat, așa că pe filmare Allview Soul X5 Style nu produce ceea ce trebuie.

Galerie de fotografii realizate cu Allview Soul X5 Style (primele trei sunt cu camera frontală):

Autonomie

Autonomie Allview Soul X5 Style

Dacă la Allview Soul X5 cu a sa baterie de 3000 mAh am lăudat autonomia, mă așteptam ca la versiunea Style, cu ai săi 4000 mAh, să fie ceva și mai și. În mod surprinzător, cu același chipset, cam același ecran, dar cu 1 Ah mai mult, Allview Soul X5 Style nu își poate întrece fratele de gamă.

O zi de dimineața până seara în condiții medii de utilizare nu este deloc greu de atins. Chiar și în condiții solicitante de utilizare tot vei prinde chiar și  9 – 10 ore.

În testul nostru în care rulăm continuu Playlist-ul Unboxing de pe canalul Gadget.ro de pe YouTube, cu luminozitatea ecranului la maxim, prin conexiune Wi-Fi la internet, Allview Soul X5 Style a prins 7 ore și 28 de minute de la o baterie plină până la 10% din capacitate. Este un rezultat bun, dar cu mai bine de o oră mai slab decât la Allview Soul X5 cu a sa baterie de 3000 mAh.

Preț

Allview Soul X5 Style550 de lei pe eMAG.ro

Concluzii

După ce l-am văzut la lucru pe Allview Soul X5 Style pot spune că nu-i prea văd rostul în gama Soul X5. Adică nu se deosebește prea tare de Soul X5, nu este la nimic mai bun ca acesta și este mai ieftin cu doar circa 50 de lei. Doar dacă vrei neapărat un ecran mai mare înțeleg să alegi versiunea Style, în rest poți merge cu încredere pe Allview Soul X5, care oferă o autonomie chiar ușor mai ridicată, poze clar mai bune, 1 GB de RAM în plus și o construcție cu șasiu din metal și  spate din sticlă.

Cele mai importante plusuri și minusuri pentru Allview Soul X5 Style: 

PRO

  • multe accesorii direct în pachetul de retail – husă, folie gata montată pe ecran + una de rezervă, căști de bună calitate;
  • autonomie bună;
  • sunet de bună calitate atât prin difuzorul extern, cât și prin jack-ul de 3.5 mm.

CONTRA

  • interfața nu se mișcă exemplar de la bun început, iar cu cât instalezi mai multe aplicații cu atât apare mai pregnant lag-ul;
  • ansamblul de camere nu oferă rezultate bune nici pe foto și nici pe video.

 

 

Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Huawei Pura 70 Ultra, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2, Canon EF-S 15-85 mm 1:3.5-5.6 IS USM și Canon EF 50mm 1:1.8 STM pentru fotografii și Sony ZV-E10 pentru video.