Motorola Xoom – primele impresii

06/05/2011

La sfârştul testului de miercuri de la Hard Rock Cafe a avut loc o tragere la sorţi şi fiecare a plecat acasă cu un model pe care să-l testeze. Eu am avut norocul de a primi Motorola Xoom. Din păcate rămâne doar pentru 2 zile şi mai degrabă am făcut un hands-on cu tableta Motorola. Benefic este că vor sosi şi celelalte 9 modele într-un ritm fulgerător şi pe masa de teste a gadget.ro.

Începem cu datele tehnice ale Motorola Xoom:

– ecran de 10.1 inch cu reyoluţie 1280×800 pixeli şi 16.7 milioane culori;

– procesor cu tehnologia Nvidia Tegra dual-core la 1 Ghz, 1 GB RAM, 16, 32 sau 64 GB RAM, Android 3.0 HoneyComb;

– Wi-Fi b, g şi n, 3G, bluetooth 2.1, GPS;

– cameră de 5 Megapixeli ce filmează HD, 2 Megapixeli pentru camera secundară;

– baterie de 24 Wh, 730 de gr., 12.9 mm grosime.

1. Design şi ecran – Motorola a mizat pe simplitate şi mă refer în primul rând la partea frontală unde nu o să regăsiţi niciun buton de tip touch sau fizic cu rol de home, search sau back. Sunt prevăzute direct în interfaţa Android 3.0 HoneyComb şi necesită un minim timp de acomodare. Sigla Motorola vine în partea dreaptă nefiind deloc intruzivă. Frontal mai daţi şi de camera de 2 Megapixeli pentru apeluri video.

Interesant că au pus pe spate butonul cu rol de lock şi unlock, power on şi off. De acolo trebuie să porniţi Xoom şi la sesiunea de hand-on rapid organizată de eMAG au fost o serie de bloggeri care nu ştiau şi căutau de unde să deblocheze ecranul. Iniţial spuneau că nu are baterie şi cereau încărcătorul. :)

Lateral stânga sunt poziţionate controalele pentru volum. Jos la bază veţi da de conectorul microUSB, mufa pentru încărcător şi superior de cea pentru jack pe 3.5 mm.

Pe spate este poziţionată camera de 5 Megapixeli însoţită de un dublu led flash.

Ecranul se vede ok, deşi mă aştept ca să apară o tabletă care să revoluţioneze segmentul. Are 10.1 inch, dar Xoom este mai compactă şi decât iPad 2. Cel puţin îţi dă impresia că ai în mâna o tabletă de dimensiuni mai mici. Apropo de dimensiuni. Pe cele de 10 inch se scrie mai uşor în mod portrait decât landscape unde dacă o ţii cu ambele mâini nu vei ajunge la mijlocul tastelor qwerty touch.

Nu aveţi acces la baterie şi slotul de sim pentru 3G îl regăsiţi superior lângă jackul de 3.5 mm.

2. Hardware şi sistem de operare – Tegra 2 aduce un mare plus şi pe partea de procesare video şi asta se vede în modul fluent în care se desfăşoară jocurile cât şi în redarea clipurilor full HD. Despre Android 3.0 HoneyComb se pot spune multe şi merită un articol distinct. Fonturile şi modul de interacţionare este gândit de la bun început spre a fi ok pentru tablete. Xoom este printre primele deviceuri de acest fel cu Tegra 2 şi 3.0 HoneyComb. Veţi avea la dispoziţie un Android Market prin care searchul de aplicaţii se desfăşoară mult mai uşor. Nu am făcut un test cu Quadrant, dar scorul va fi demn de luat în seamă ţinând cont de procesor dual-core la 1 Ghz, 1 GB RAM, spaţiu de stocare de 32 GB.

3. Conectivitate – am conectat Xoom decât la routerul wireless de acasă şi a mers ireproşabil. Paginile web sunt afişate la fel ca un pc neîntâlnind un lag de care nu scapi pe smartphone sau chiar şi la Samsung Galaxy Tab. Normal că aduce şi bluetooth, microUSB, GPS, jack de 3.5 mm.

4. Camera foto – ca să fie mai explicit voi veni cu o galerie foto şi video.

5. Autonomie – nu pot să trag concluzii după două zile de utilizare, dar cu siguranţă rezistă la o utilizare intensă peste 10 – 12 ore. Nu ştiu dacă este valabil dacă o conectaţi la web via 3G.

Sper să am timp şi pentru un review video.

Concluzii – Motorola Xoom costă 2.699 lei la eMAG. Primiţi o tabletă ce este o alternativă reală la iPad 2. Are o grosime superioră, un ecran mai mare, o putere de procesare superioară şi după un mic timp de acomodare veţi aprecia achiziţia făcută. Xoom este mult mai ok decât aţi crede la prima vedere.

Galeria foto pe pagina noastră de facebook.

 

Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 8 Pro, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.