Părinţii ar putea cumpăra în curând scutece inteligente ce îi vor notifica pe smartphone că s-au murdărit

/
/
20 feb. 20
/

Personal am scăpat de perioada scutecelor cu primul copil, însă la al doilea cred că mi-ar fi de folos un scutec inteligent în stilul celuia despre care vom povesti în continuare.

Cercetătorii de la Massachusetts Institute of Technology (MIT) au făcut o descoperire ce ar putea revoluţiona piaţa scutecelor. Aceştia au dezvoltat un senzor de umiditate (tag RFID) ce se amplasează sub stratul de polimer absorbant (acel hidrogel ce absoarbe umezeala). În momentul în care hidrogelul devine umed (adică bebeluşul a făcut câte ceva pe acolo), senzorul de umiditate este activat şi transmite informaţia către un receptor (RFID reader). Acesta la rândul său transmite informaţia mai departe către un smartphone sau un computer.

Ideea scutecelor inteligente nu este nouă, însă aceasta dezvoltată de cercetătorii MIT ar putea fi pusă în practică şi la nivel comercial pentru că acel senzor de umiditate (tag RFID) are un cost de producţie de doar 2 cenţi. Practic costul de producţie al unui scutec inteligent ar rămâne la fel de redus, senzorul putând fi de unică folosinţă şi uşor de produs în serie.

Senzorul de umiditate va putea fi utilizat în orice tip de scutec, astfel că va fi util inclusiv vârstnicilor sau celor cu diverse afecţiuni locomotorii.

Sursa: news.mit.edu , via gadgetzone.ro
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

eMAG a publicat ghidul pentru Black Friday 2026 (iată cum trebuie să te pregăteşti pentru 6 noiembrie)

eMAG a lansat oficial ghidul de pregătire pentru Black Friday 2026, cel mai mare eveniment de cumpărături din an, cel care va avea loc vineri, 6 noiembrie.

TOP 5: Jocuri pe calculator care mi-au făcut copilăria mai frumoasă în anii 2000 (care a fost preferatul tău?)

Am scris recent un articol în care v-am transmis că Electronic Arts închide BioWare, unul dintre cele mai vechi şi mai cunoscute studiouri de gaming din lume. Plecând de la acest subiect, am fost lovit de o uşoară nostalgie, m-am dus cu gândul la nopțile albe, la sunetul inconfundabil al internetului prin dial-up și la…

Electronic Arts închide unul dintre cele mai vechi şi mai cunoscute studiouri de gaming din lume

Industria jocurilor video marchează un moment plin de nostalgie. Electronic Arts a luat decizia de a închide oficial studioul BioWare, concediind ultimii 50 de angajați ai acestuia și adăugându-i la un val mai larg de restructurări ce afectează aproximativ 350 de persoane din cadrul diverselor sale divizii. Mișcarea vine la scurt timp după ce gigantul…