Kirin 820G 5G impresionează în testele de benchmark, peste Qualcomm Snapdragon 855 și Kirin 980

23/03/2020

Kirin 820 5G este un procesor mid-range pe care Huawei se pregătește a-l lansa pe smartphone-urile sale de tip best-buy, un prim smartphone ce-l integrează ar urma să fie lansat pe 30 martie – Honor 30S.

Câteva detalii legate de Kirin 820 5G:

  • dezvoltat într-un proces de litografiere pe 7nm;
  • nuclee la frecvență înaltă pe ARM Cortex-A76
  • Mali-G77 în poziția de GPU, performanțe mai bune cu 120% – 140% / mm pătrat față de G76.

În GeekBench 4 îl depășește pe Snapdragon 855 în testul single-core, iar față de Kirin 980 stă mai bine atât în single-core, cât și în multi-core. Și pe partea de ISP și NPU sunt așteptate rezultate mai bune (fotografii și materiale video de bună calitate și rezultate notabile în jocuri).

Ar fi o mișcare inspirată din partea Huawei să vândă chipseturile sale și către alte companii? Oppo, Vivo, Xiaomi etc presupun că ar fi interesante să aibă parte de o paletă largă de opțiuni la nivel de chipset.

Despre Huawei Honor 30S nu se cunosc prea multe informații (este confirmată încărcarea la 40W, dual-sim cu VoLTE pe un SIM și date prin 5G pe alt SIM, Mali-G77 – GPU superior la ceea ce se găsește pe vârful de gamă Kirin 990, Mali-G76).

Sursa: GSMarena.com
Categorii
Tag-uri
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 8 Pro, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.