Veniturile HTC din luna aprile au fost sub pragul a 10 milioane dolari

/
/
9 mai 20
/

Dacă este să îmi pară rău de un jucător din lumea telefonelor inteligente, cu siguranţă HTC ar fi acela. Compania taiwaneză merge în derivă şi chiar nu ştiu cât o mai poate duce aşa, cât va mai reuşi să îşi păstreze optimismul.

Conform celor mai noi rezultate financiare, HTC “a reuşit” ca în aprilie 2020 să obţină venituri de sub 10 milioane de dolari, mai exact 9.93 milioane. Ceea ce pentru unii reprezintă mărunţiş, pentru HTC vorbim de toate veniturile, nici măcar de profit. Comparativ cu aceeaşi perioadă din 2019 avem o scădere de aproximativ 50%. Mă întreb de unde mai au să scadă, fac acest lucru de ani buni.

Majoritatea acestor venituri vin din lumea sistemelor VR, acolo unde încă au produse bune, apreciate. În segmentul smartphone-urile, HTC aproape că nu mai există. Ultimele lansări (şi alea foarte rare) au fost modele cu hardware reciclat, vechi, iar vânzările sunt…, de fapt nu sunt.

Există totuşi zvonuri care spun că HTC lucrează la un smartphone 5G. Rămâne de văzut dacă se va şi concretiza.

Sursa: gsmarena.com
Categorii: HTC
Cuvinte cheie: HTC, venituri
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

HTC Wildfire E Star – detalii oficiale pentru un smartphone entry-level cu 2 GB RAM şi 16 GB stocare

HTC nu mai fabrică smartphone-uri direct, însă îşi licenţiază brandul către diverse companii, unele mai puţin cunoscute de prin Rusia, Orientul Mijlociu, iar mai nou din Africa. Se pare că Water World International Industrial Limited a primit din partea HTC drepturile pentru tot ce înseamnă continentul african, iar cel mai nou smartphone realizat sub acest…

HTC U23 Pro poate fi precomandat şi în Europa cu livrare începând din 28 iunie

A trecut ceva timp de când nu am mai avut un smartphone HTC disponibil la comandă în Europa, însă iată că acum avem un nou model.

HTC U23 Pro – detalii oficiale, imagini şi preţ

Cel mai nou smartphone apărut sub brandul HTC se numeşte HTC U23 Pro şi a fost lansat oficial în Taiwan.