Poşta Română lansează un serviciu de alertă prin SMS pentru coletele venite din China

/
/
11 mai 20
/

Veşti bune din partea Companiei Naţionale Poşta Română. Aceasta a anunţat lansarea oficială a unui serviciu de alertă prin SMS pentru coletele simple venite din China.

După ce coletele noastre stau minim 2-3 săptămâni prin depozite, acestea ajung într-un final la oficiul de care aparţinem. Dacă factorul poştal nu ne găseşte acasă sau avem colete voluminoase, există şanse foarte mari să primim un SMS din partea Poştei Române cu date legate de numărul trimiterii, numărul oficiului poștal de unde putem ridica coletul, dar și intervalul orar în care ne putem prezenta pentru a ni se face predarea, la ghișeu.

Serviciul SMS avizare trimiteri China a fost testat deja în anumite oficii poştale şi se pare că a funcţionat binişor: “Serviciul funcționează deja de două luni, în unele oficii, iar feedbackul primit din partea clienților este foarte bun. De asemenea, s-a constatat o creștere a numărului de trimiteri predate. Încercăm, în permanență, să sporim calitatea serviciilor oferite și să dezvoltăm noi produse pentru a veni în întâmpinarea nevoilor clienților noștri.”, a declarat Horia Grigorescu, Directorul General al Poștei Române.

Sistemul de alertare a clienților prin SMS funcționeză, pentru început, în 14 oficii poștale din București (Oficiile 56, 15, 30, 63, 72, 53, 11, 51, 69, 16, 74, 76, 32 și 18), dar și în oficiile poștale din orașele Popești-Leordeni și Bragadiru, urmând ca acesta să fie extins, etapizat și în restul subunităților poștale din întreaga ţară.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

TOP 10: Oferte eMAG din 1.10.26 (televizor cu panel SQD-MiniLED de 164 cm și rată de refresh la 144Hz – reducere de 20%, laptop de gaming Lenovo cu display OLED și placă grafică NVIDIA GeForce RTX 5060 8 GB GDDR7, aspirator vertical Dyson cu evaluare 4.52 / 5 din 152 de review-uri etc)

Printre cele 10 oferte eMAG de astăzi se află și un telefon mobil Motorola ce impresionează prin culorile sale aprobate alături de Pantone - Zinfandel / Burgundy și Titan / Dark Blue. Și specificațiile sale sunt destul de bune pentru anul în care ne aflăm.

Huawei Watch D3 – review (Dispozitiv medical avansat camuflat într-un smartwatch elegant) 

Gama de smartwatch-uri Huawei se extinde constant, fiind introduse, pe lângă seria Watch GT 7 și Watch GT 7 Pro, și modelele Watch 6 și WWatch 6 Pro, precum și Watch D3, așa cum v-am anunțat încă de la început de septembrie 2026. Astăzi vedem cum se prezintă la raport cel mai performant smartwatch în…

LIDL lansează în România o nouă marcă proprie (iată ce categorie de produse vizează aceasta)

LIDL este cunoscut drept unul dintre ratailerii alimentari din România ce preferă mărcile proprii în magazinele sale. Există foarte multe branduri LIDL de care toată lumea a auzit, iar aici îmi vin în minte rapid nume precum Parskide, SilverCrest sau Livarno.