Smartphone

Alături de HTC Desire 20 Pro, compania taiwaneză a lansat şi primul său smartphone cu conectivitate 5G: HTC U20 5G.

Specificaţii complete pentru HTC U20 5G:

  • display IPS de 6.8 inch cu rezoluție FullHD+ (2400 x 1080 pixeli), aspect 20:9, protejat cu sticlă Corning Gorilla Glass;
  • procesor Qualcomm Snapdragon 765G de tip octa-core, Adreno 620 GPU, 8 GB RAM LPDDR4X, 256 GB spațiu de stocare și slot pentru cardurile microSD de până la 512 GB;
  • Android 10;
  • 5G SA / NSA, 4G VoLTE, Wi-Fi a/b/g/n/ac, dual-band, Wi-Fi direct, hotspot, bluetooth, jack audio de 3.5 mm, USB Type-C, NFC, A-GPS, Beidou și GLONASS, cititor de amprentă;
  • 48 Megapixeli cu f/1.8, autofocus, LED flash + 8 Megapixeli ultra-wide la 118 grade + 2 Megapixeli macro cu f/2.4 + 2 Megapixeli pentru adâncimea de câmp, cameră frontală de 32 Megapixeli cu deschidere f.2.0;
  • baterie de 5000 mAh cu încărcare la 18W, 215 gr. greutate şi dimensiuni: 171.2 x 78.1 x 9.4 mm.

HTC U20 5G adoptă un design în stilul HTC Desire 20 Pro, însă parcă combinaţia aleasă în acest caz este mai inspirată. Chiar şi aşa HTC arată ca a rămas mult în urmă, o astfel de estetică fiind prezentă deja pe smartphone-uri de 100 – 150 dolari la alţi producători (construcţie din plastic, margini groase, aspect ieftin etc.).

Primul device 5G al celor de la HTC vine cu o cameră foto cvadruplă ce nu cred că va ieşi din tiparele normalului, chiar dacă aceasta ştie să filmeze în format 4K la 30 fps.  Poate camera selfie de 32 Megapixeli să ofere performanţe peste medie.

HTC U20 5G va fi disponibil din 1 iulie în Taiwan la un preţ de aproximativ 640 dolari.

Sursa: fonearena.com

Categorii: htc
Tag-uri: HTCHTC U20 5G
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.