OnePlus Nord are specificaţiile complete “scăpate” într-un slide de prezentare

/
/
12 iul. 20
/

Aşa cum aţi citit în ultimele articole de pe site, OnePlus Nord va fi următorul smartphone al producătorului chinez, unul mid-range de această dată (OnePlus ne-a obişnuit în ultimii ani să lanseze doar high-end-uri). OnePlus Nord va fi prezentat oficial pe 21 iulie şi cu cât ne apropiem mai mult de această dată, cu atât apar mai multe detalii despre device.

Săptămâna aceasta au apărut destul de multe articole despre telefon, însă unul s-a evidenţiat în mod evident. În presa de specialitate a apărut o imagine în care ni se prezintă specificaţiile telefonului existente într-un slide de prezentare intern. Prin intermediul acesteia aflăm că OnePlus Nord va avea următoarele caracteristici:

  • display Fluid AMOLED de 6.44 inch cu rezoluţie FullHD+ (2400 x 1080 pixeli), aspect 20:9, rată de refresh la 90Hz şi o densitate a pixelilor de 408 ppi;
  • procesor Qualcomm Snapdragon 765G + Adreno 620 ca GPU;
  • 8 / 12 GB RAM LPDDR4X și 128 / 256 GB stocare;
  • Android 10 cu Oxygen OS 10;
  • NFC, bluetooth 5.1, Wi-Fi 2×2 Mimo, conectivitate 5G;
  • cameră foto cvadruplă cu senzor principal Sony IMX 586 de 48 Megapixeli cu f/1.75 şi OIS + 8 Megapixeli ultrawide la 119 grade + 5 Megapixeli pentru adâncimea de câmp cu f/2.4 + 2 Megapixeli macro cu f/2.4;
  • cameră frontală duală de 32 Megapixeli + 8 Megapixeli ultra-wide la 105 grade;
  • baterie de 4115 mAh cu Warp Charge 30T (încărcare la 30W) şi 185 gr. greutate.

Cred că această „scăpare” crează o imagine de ansamblu despre OnePlus Nord. În principiu avem un smartphone echilibrat, unul care răspunde şi nevoilor 5G viitoare. Singura necunoscută reală rămâne preţul. Chiar dacă au fost numeroase zvonuri şi pe acest subiect, acestea variază destul de mult.

Dacă vă interesează să achiziţionaţi un smartphone OnePlus de pe site-ul oficial oneplus.com/ro puteţi folosi link-ul nostru de referral pentru a primi un voucher de 10 euro pentru accesorii.

Sursa: gsmarena.com
Categorii: Smartphone
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Samsung Galaxy Z TriFold – un pas în direcția corectă, dar și 5 puncte de întrebare

Samsung a lansat pliabilul suprem în opinia sa - Galaxy Z TriFold. Este un produs aflat la bursa zvonurilor de câțiva ani buni și uite că pe sfârșitul lui 2025 au ridicat cortina de pe acest dispozitiv.

AnTuTu a publicat lista celor mai puternice 10 smartphone-uri din noiembrie 2025

Aşa cum ne-am obişnuit, începutul fiecărei luni vine cu topul celor mai puternice 10 smartphone-uri prezentat de AnTuTu.

Motorola Edge 70 – review

Motorola Edge 70 a debutat și în țara noastră printr-o ofertă cu adevărat interesantă - o reducere aparent mare din prețul de listă și o sumedenie de accesorii incluse (ceas, căști, smart tag).