Mobvoi TicKasa – smartwatch cu GPS încorporat, certificare 5ATM şi autonomie de până la 45 de zile la 205 lei

/
/
19 sept. 20
/

Trebuie să recunosc că nu am auzit niciodată de acest brand, Mobvoi, însă la un scurt research am aflat că această companie există pe piaţă încă din 2012 şi este specializată în tot ce înseamnă purtabile, accesorii şi software AI. Compania are sediul central în Beijing şi birouri în Seattle, San Francisco şi Taipei, iar în 2017 a realizat un parteneriat cu Volkswagen Group China pentru a integra şi a promova în industria auto tehnologia Mobvoi AI.

Trecând peste această introducere, unul dintre cele mai noi purtabile ale companiei este smartwatch-ul Mobvoi TicKasa. Chiar dacă vorbim despre un device de buget, acestea oferă destul de multe în preţul său:

  • display color TFT de 1.3 inci protejat cu sticlă curbată 2.5D;
  • GPS încorporat;
  • baterie de 210 mAh ce promite o autonomie de până la 45 de zile în standby mode, până la 7 zile în utilizare obişnuită şi până la 10 ore cu funcţia GPS activă;
  • certificare 5ATM ce atestă rezistenţa la scufundări de apă de până la 50 de metri adâncime;
  • 14 moduri profesionale presetate pentru diverse sporturi;
  • bluetooth 4.2;
  • monitorizare a somnului, măsurarea pulsului, a numărului de paşi etc.

Mobvoi TicKasa este compatibil cu smartphone-uri cu Android şi iOS, iar interfaţa utilizată este una proprietară destul de simplă.

Dacă vă interesează un smartwatch de buget acest Mobvoi TicKasa pare a fi o alternativă de luat în calcul. Ceasul este în oferta gearbest.com în două variante de culoare (negru cu roşu şi negru cu verde) la preţul promoţional de 49.99 dolari (aproximativ 205 lei).

Important de menţionat este că livrarea se face gratuit din Germania în 3-7 zile lucrătoare.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Garmin Forerunner 170 Music – review (Metrici avansați pentru alergătorii care vor muzică și plăți contactless la încheietură)

Garmin a lansat recent o serie de trei ceasuri noi din gama Forerunner. Este vorba despre modelul de bază Forerunner 70, de versiunea intermediară Forerunner 170 și de cea mai avansată ediție - Forerunner 170 Music, care reprezintă și subiectul review-ului de față.

HUAWEI Watch Fit 5 Pro – review (Evoluție matură în segmentul ceasurilor inteligente HUAWEI cu ecran rectangular)

Gama de dispozitive purtabile de la HUAWEI este atât de extinsă încât pentru unii s-ar putea dovedi copleșitoare, de-a dreptul. Însă nu este nimic dificil în a determina care ar fi seria care ți se potrivește cel mai bine.

HUAWEI lansează Watch FIT 5 Pro și Watch FIT 5, iar noi avem coduri de reducere ce pot tăia prețul cu până la -300 de lei

Seria Watch FIT de la HUAWEI tocmai își vede lansate oficial cele mai noi modele, disponibile comercial încă de azi. În magazinul oficial HUAWEI România sunt derulate și promoții cu această ocazie, iar noi avem pentru voi, așa cum v-am obișnuit deja, coduri exclusive de reducere. Astfel, prin aplicarea codului AGADGETFPRO5 în coșul de cumpărături…