HTC Evo 3D ajunge şi în România – în curând

/
/
28 iun. 11
/

Aşa spune unul dintre cele mai citite site-uri tech din România – go4it.ro. Se pare că va sosi înaintea lui LG Optimus 3D anunţat pentru la toamnă şi pe plan local. Ar fi pentru prima dată când LG este depăşit de HTC în lansarea unui terminal de top în ţara noastră. Spre exemplu, LG Optimus 2X a ajuns în România cu două luni mai devreme faţă de rivalul dual-core HTC Sensation. Nu ştiu de ce, dar sunt sigur că un magazin online se va grăbi să le aducă înaintea tuturor.

Până va sosi şi în stocul magazinelor de la noi să vedem o listă a comparaţiilor hardwre între primele telefoane 3D world wide:

Telefoane mobile
Date tehnice
HTC Evo 3D LG Optimus 3D
Ecran 4.3 inch LCD 3D cu rezoluţie 540×960 pixeli şi 16 milioane culori 4.3 inch LCD 3D cu rezoluţie 480×800 pixeli şi 16 milioane culori
Hardware Qualcomm dual-core la 1.2 Ghz, 1 GB RAM, 1 GB spaţiu de stocare şi microSD de până la 32 GB ARM Cortex A9 dual-core la 1 Ghz, 512 Mb RAM şi 8 GB spaţiu de stocare, microSD de până la 32 GB
Accelerator grafic Adreno 220 GPU PowerVR SGX540 GPU
Sistem de operare Android 2.3 Gingerbread Android 2.2 FroYo
Conectivitate Wi-Fi b, g şi n, 3G cu viteze de download de până la 14.4 Mbps, microUSB, jack de 3.5 mm, GPS, DLNA, Wi-Fi hotspot Wi-Fi b, g şi n, 3G cu viteze de download de până la 14.4 Mbps, microUSB, jack de 3.5 mm, GPS, DLNA, Wi-Fi hotspot, bluetooth 3.0
Cameră foto şi video 5 Megapixeli, autofocus, dual led flash, fotografii stereoscopice doar la 2 Megapixeli, filmează 2D la 1080p cu 24 fps şi 3D cu 720p şi 30 fps, cameră secundară de 1.3 Megapixeli Două camere de 5 Megapixeli, autofocus şi led flash, filmează full HD – 1080p cu 24 fps în 2D şi HD – 720p cu 30 fps în 3D, cameră secundară
Baterie, greutate, grosime 1.730 mAh, 170 gr., 12.1 mm 1.500 mAh, 168 gr., 11.9 mm
Preţ Estimez în jur de 2.500 lei Idem

S-ar putea ca o parte dintre cei ce au ales HTC Sensation să regrete că nu au aşteptat HTC Evo 3D. :)

Categorii: HTC, Smartphone
Cuvinte cheie: HTC Evo 3D, LG Optimus 3D
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S26 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

iPhone Duo – specificații, galerie de imagini și cu ce iese în evidență față de alte smartphone-uri pliabile

Apple a prezentat iPhone Duo și la 7 ani distanță de la primul pliabil și-au făcut curaj și au intrat pe această piață. Toate detaliile despre acest smartphone le aveți în materialul de față.

iPhone 18 Pro și iPhone 18 Pro Max – diafragmă variabilă pe camera principală, autonomie îmbunătățită și un procesor capabil de operațiuni mai avansate prin Siri AI

Apple a prezentat iPhone 18 Pro și iPhone 18 Pro Max. Sunt cele mai avansate smartphone-uri lansate de către compania americană până acum. Ies în față printr-un hardware mai performant, o cameră ce a primit diafragmă variabilă și autonomie la un nivel superior inclusiv față de iPhone 17 Pro și 17 Pro Max.

Când nu credeam că ceva poate fi mai rău, HMD lansează un smartphone cu 2 GB RAM, 16 GB stocare, baterie de 2500 mAh şi ecran LCD cu rezoluţie 480p

Am tot vorbit în ultima perioadă de criza semiconductorilor din industrie şi de faptul că ideea de device low-cost este pe cale de dispariţie şi cu toate aceste jucătorii se reinventează şi găsesc soluţii chiar şi în cele mai sumbre perioade.