Căile ferate germane şi compania Siemens au anunţat că vor testa un tren alimentat cu hidrogen în 2024

/
/
24 nov. 20
/

Surprinzător sau nu, nici o ţară dezvoltată precum Germania nu are majoritatea reţelei feroviare electrificată. În acest moment Germania are peste 13.000 de kilometri de căi ferate neelectrificate, adică aproximativ 40% din întreaga sa reţea. Pentru a scăpa de locomotivele diesel puternic poluante, Deutsche Bahn (Căile ferate germane) se gândesc ca în următorii ani să treacă la locomotive alimentate cu hidrogen.

Deutsche Bahn şi compania Siemens au anunţat într-un comunicat oficial că în 2024 vor testa primul tren alimentat cu hidrogen. Testul va avea loc în sud-vestul landului Baden-Wurttemberg, iar trenul va asigura legăturile regionale între orașele Tubingen, Horb și Pforzheim timp de un an.

Trenul va fi construit de Siemens şi va avea o autonomie de deplasare de 600 de kilometri, iar hidrogenul folosit pentru a alimenta trenul Siemens va fi obținut cu ajutorul unui motor ecologic.

„O revoluţie prietenoasă cu mediul a transportului este posibilă.”, a declarat Sabina Jeschke, reprezentanta departamentului pentru digitalizare şi tehnologie din consiliul de administraţie al Deutsche Bahn.

Alături de acest tren cu hidrogen, Deutsche Bahn se mai gândeşte să testeze în viitor şi trenuri hibrid diesel-baterie, trenuri alimentate doar cu baterii sau să schimbe combustibilul cu unul eco realizat din combustibil reciclat.

Sursa: profit.ro
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Sezonul 2025 din Formula 1 se încheie în acest weekend, iar lupta pentru titlul mondial se dă între trei piloţi (se anunţă 3 zile explozive)

În luna februarie a acestui an vă scriam un articol legat de startul noului sezon de Formula 1. Cum timpul nu iartă pe nimeni, iată că vin în atenţia voastră cu un nou articol, unul în care vă prezint finalul sezonului.

Netflix vrea să cumpere studiourile Warner Bros. şi platforma de streaming HBO Max, iar printre propuneri este şi crearea unui pachet comun Netflix + HBO Max pentru abonaţi

Mişcări importante pe piaţa de streaming video globală, studiourile Warner Bros. şi platforma de streaming HBO Max fiind scoase la vânzare de către Warner Bros. Discovery.

30 de gadgets cu preț de până în 300 lei – ep. 13

Printre cele 30 de gadgets de astăzi veți descoperi de la o instațație smart pentru bradul de Crăciun și până la un tester pentru apă cu nota 4.83 / 5 din peste 60 de review-uri.