Huawei Nova 8 – imagini detaliate, specificaţii hardware, preţ şi dată de lansare

20/12/2020

Huawei urmează a anunţa un nou smartphone mid-range, Huawei Nova 8. Device-ul a avut parte de foarte multe scăpări în ultimele zile, tocmai de aceea îl putem prezenta aproape detaliat cu câteva zile înainte de lansarea oficială (aceasta urmează a avea loc în data de 23 decembrie).

Huawei Nova 8 vine cu o estetică plăcută, uşor diferită, în special în zona ansamblului foto. Din imagini se pot observa foarte clar cei 4 senzori + bliţul ce sunt încadraţi într-o formă ovală, cu un plus de evidenţiere a senzorului principal de 64 Megapixeli. În zona frontală regăsim un display FullView cu cameră selfie tip bulină poziţionată central şi margini destul înguste. Smartphone-ul nu are jack audio de 3.5 mm şi vine cu un singur difuzor.

httpvh://youtu.be/kzmjeYj6pP4

La nivel hardware ştim că terminalul va avea o echipare mid-range astfel:

  • display OLED de 6.57 inch cu rezoluție 2340 x 1080 pixeli, rată de refresh de 90Hz;
  • procesor Kirin 985 5G de tip octa-core, 8 GB RAM și 128 / 256 GB stocare, slot pentru cardurile microSD de până la 512 GB;
  • Android 10 cu EMUI 11 (nu are serviciile Google, iar magazinul de aplicații implicit este Huawei AppGallery);
  • 5G SA / NSA, 4G, Wi-Fi a/b/g/n/ac, dual-band, Wi-Fi direct, hotspot, bluetooth, NFC, USB Type-C, A-GPS, GLONASS și BDS, cititor de amprentă integrat în display;
  • 64 Megapixeli cu f/1.9 + 8 Megapixeli ultra-wide la 120 de grade cu f/2.4 + 2 Megapixeli bokeh, f/2.4 + 2 Megapixeli macro cu f/2.4, AI, filmare 4K la 30 fps, autofocus și LED flash, 32 Megapixeli pentru camera frontală cu f/2.0 şi AI;
  • baterie de 3700 mAh cu suport pentru încărcarea rapidă la 66W (de la 0 la 60% în 15 minute şi de la 0 la 100% în 35 de minute), 169 gr. greutate şi dimensiuni 160.1 x 74.1 x 76.4 mm.

Huawei Nova 8 ar urma să aibă un preţ de plecare de 459 dolari, destul de ridicat din punctul meu de vedere. Personal l-aş fi văzut pe la un 350 dolari.

Sursa: gsmarena.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.