Canalul de ştiri Euronews România va fi lansat în parteneriat cu Universitatea Politehnică din Bucureşti

/
/
6 ian. 21
/

Euronews va lansa anul acesta un post de ştiri în ţara noastră denumit Euronews România. Acesta va fi realizat în parteneriat cu Universitatea Politehnică din Bucureşti. Noul canal va fi în limba română şi va difuza ştiri locale, regionale, naţionale şi internaţionale.

Reprezentanţii Euronews au ţinut să precizeze că Euronews România va avea o echipă proprie de jurnalişti şi corespondenţi (atât în ţară, cât şi la Bruxelles), un total de aproximativ 100 de angajaţi. Aceştia vor respecta valorile Euronews legate de independenţă, imparţialitate şi linie editorial de tip All Views.

Directorul de proiect al Euronews România va fi Gabriel Petrea, fost deputat şi fost membru al partidelor PSD şi Pro România, acesta fiind în acelaşi timp şi director general adjunct al Universităţii Politehnica din Bucureşti. Acesta se va ocupa de partea administrativă, în timp ce conţinutul postului va fi coordonat de un redactor-şef recrutat şi angajat de compania mamă, Euronews.

Atât reprezentanţii Euronews, cât şi cei ai Universităţii Politehnica din Bucureşti, au anunţat că Euronews România va furniza jurnalism de calitate şi informaţii analizate prin filtre imparţiale. Întreaga echipă va beneficia de structura globală a editorialelor Euronews și de cunoștiințele tehnice ale acesteia.

Sursa: paginademedia.ro
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Lista must carry aprobată pentru 2026 este mai săracă, deoarece în nici 3 luni au fost retrase 3 posturi de televiziune

Pentru cei care nu ştiu, în Legea Audiovizualului, Art. 82, se prevede ca distribuitorii de cablu să încludă în oferta lor programele de televiziuni publice şi private aflate sub jurisdicţia României, libere la retransmisie şi fără condiţionări tehnice sau financiare. Aceasta reprezintă lista must carry.

TOP 10: Oferte eMAG din 23.04.26 (televizor Neo QLED Samsung cu diagonala de 163 cm și rată de refresh la 100Hz, cel mai mic preț al Samsung Galaxy S26 Ultra de la lansare, robot de tuns iarba / gazonul de la Bosch etc)

Am selectat mai multe produse din oferta eMAG și în rândurile următoare veți descoperi de la un robot de tăiat iarba / gazonul de la Bosch și până la un telefon mobil din categoria premium ce a primim o reducere importantă de preț.

Muncitorii indieni poartă pe cap camere de filmat care înregistrează pas cu pas activitatea lor uzuală (pe baza lor vor fi antrenaţi agenţii AI, ce ulterior vor fi integraţi în roboţi)

O serie de clipuri apărute în mediul online din India ne arată de ce viitorul se anunţă sumbru pentru toţi cei care în prezent muncesc în fabrici, cât şi pentru cei care fac lucruri repetitive.