Airbus a construit o navă echipată cu 6 cilindri rotativi de 35 metri înălţime care o vor ajuta să se propulseze cu ajutorul vântului

Gadget
/
/
21 oct. 26
/

Industria aviatică privește tot mai des spre ocean pentru a-și reduce amprenta de carbon. Noul cargo transatlanic construit de Airbus, nava Spirit of Toulouse, a fost dotată cu 6 cilindri rotativi uriași direct pe punte. Deși arată ca un proiect desprins din cărţi, mecanismul din spatele acestor turnuri de 35 de metri înălțime are la bază un brevet fizic vechi de un secol, rotorul Flettner.

În loc să folosească pânze tradiționale din pânză sau structuri rigide fixe, nava folosește Rotor Sails dezvoltate de compania finlandeză Norsepower. Fiecare cilindru are o înălțime de 35 de metri (echivalentul unui bloc cu 11 etaje) și un diametru de 5 metri.

Principiul de funcționare se bazează pe Efectul Magnus:

  • motoare electrice mici rotesc activ acești cilindri la turații calculate automat în funcție de senzori;
  • când vântul trece peste cilindrul aflat în mișcare de rotație, aerul este accelerat pe o parte și încetinit pe cealaltă;
  • această diferență de viteză creează o diferență de presiune care generează o forță aerodinamică perpendiculară pe direcția vântului, exact efectul care face ca o minge de fotbal să sară cu efect.

Rezultatul? O împingere puternică spre înainte care preia o mare parte din sarcina motoarelor principale ale navei.

Combinând propulsia asistată de vânt cu motoarele alimentate cu metanol verde, rutele optimizate digital și sistemele de recuperare a căldurii reziduale, Airbus vizează o reducere drastică a amprentei de carbon (deși noile nave pot transporta de două ori mai multe piese de avion decât navele din vechea generație, emisiile totale anuale ale flotei transatlantice sunt estimate să scadă de la aproximativ 68.000 tone, la aproximativ 33.000 tone de CO2).

Cât despre Spirit of Toulouse, nava are lungime de 168 de metri, o lăţime de 23,3 metri, motoare dual-fuel şi are o capacitate de încărcare de 6 seturi complete de subansamble de avioane şi 70 de containere.

Via: safety4sea.com

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

TOP 10: Oferte eMAG din 10.11.26 (smartwatch HUAWEI de tip best-buy cu evaluare 4.64 / 5 din peste 200 de review-uri, side by side Samsung cu capacitate mare – 659 litri, tabletă Xiaomi cu raport preț / specificații atractiv etc)

Am selectat 10 produse din oferta eMAG, iar printre ele dați de cel mai bun robot de aspirare din piață, un espressor automat cu feedback bin partea clienților, dar și un SSD extern SanDisk - nu este cel mai bun moment de achiziție, dar prețul este ok-ish.

5 gadgets de la Kaufland (11.11 – 17.11.2026)

A mai trecut o săptămână, aşa că am ajuns din nou la clasica noastră rubrică legată de cele mai interesante 5 gadgets din catalogul Kaufland.

Scandal cu iz de telenovelă la Nvidia (CEO-ul şi cofondatorul companiei, Jensen Huang, ar fi avut o amantă ce este spioană chineză)

Consiliul de administrație al Nvidia a deschis o investigație independentă ce îl vizează direct pe cofondatorul și CEO-ul companiei, Jensen Huang. Acesta ar fi avut o amantă ce este spioană chineză.