Bursa zvonurilor: iPhone 13 Pro și iPhone 13 Pro Max vor folosi ecrane OLED LTPO de la Samsung cu rată de refresh la 120Hz

/
/
8 ian. 21
/

Au trecut câteva luni de la lansarea seriei iPhone 12, iar zvonurile deja se concentrează pe iPhone 13 (mai exact pe iPhone 13 Pro și iPhone 13 Pro Max).

Sunt câteva informații pe care le-am selectat de la sursă:

  • primul smartphone cu ecran OLED LTPO a fost Samsung GALAXY Note20 Ultra, iar seria GALAXY S21 este așteptată spre a folosi același tip de panel;
  • ecranele OLED LTPO au 2 avantaje: consumul de energie mai bun cu de la 5 – 15% față de panelurile OLED LTPS și capacitatea de a-și face refresh automat adaptativ fără a avea nevoie de hardware adițional;
  • ecranele OLED LTPO sunt mai greu de produs și necesită mai mult timp (de aici și costuri mai mari). Au un strat de oxid în plus;
  • Apple și-ar fi dorit încă de la iPhone 12 să treacă pe noua generație de paneluri (a optat pentru implementarea 5G și a lăsat OLED LTPO pentru iPhone 13 Pro și iPhone 13 Pro Max);
  • iPhone 13 Mini și iPhone 13 sunt așteptate a veni cu panelurile OLED LTPS și cel mai probabil vor păstra rata de refresh la 60Hz;
  • Apple s-ar pregăti să treacă pe OLED LTPO pe întreaga gama de telefoane mobile la iPhone 14, în 2022;
  • Apple și-ar dori să reducă din dependența de Samsung Display, dar LG nu are capacitate suficientă de producție pentru panelurile OLED de ultimă generație, pentru iPhone 13 Pro și iPhone 13 Pro Max vor apela strict la Samsung, iar din 2022 vor merge și pe mâna LG.

Apple folosește un panel LTPO pe smartwatch-ul său (de la Watch Series 4). Are capacitatea să reducă rata de refresh la 1Hz spre a prezerva energia stocată în acumulator.

Nu uitați că suntem la bursa zvonurilor și nu avem nicio confirmare din partea Apple (de cele mai multe ori, informațiile prinse în această categorie de știri se confirmă în procent de 100%).

Sursa: GSMarena.com

 

Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S26 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

De ce Samsung Galaxy S26 FE este best-buy pe segmentul premium de telefoane mobile în 2026?

FE-ul sau Fan Edition aș spune că de la prima generație a fost un telefon mobil atractiv prin prisma raportului preț / specificații. Primești elemente specifice unui telefon din seria Galaxy S, dar la un preț ceva mai bun. 

HMD a lansat un telefon care costă doar 10 euro (cam cât două cafele la Starbucks)

Într-o lume în care telefoanele inteligente costă cât un laptop de gaming și vin echipate cu sisteme foto complexe, procesoare pe 3nm și ecrane pliabile, piața aşa numitelor feature phones continuă să îşi facă simţită prezenţa.

vivo X500 Pro Max sau ce specificații integrează un camera phone din China la sfârșit de 2026

vivo nu mai este prezent oficial în țara noastră, dar cei interesați de smartphone-urile sale pot apela la magazinele online ce livrează și aici. Așa ar putea face rost și de vivo X500 Pro Max.