Noutățile din Samsung Internet 14.0 Beta: Smart Anti Tracking, Flex pentru pliabile și multitasking îmbunătățit

/
/
10 mart. 21
/

Samsung a descoperit că are o nestemată în portofoliu, este vorba despre browserul de internet preinstalat pe smartphone-urile sale. Și-au dat seama că nu i-au acordat cine știe ce atenție, iar acum de câteva luni încearcă să-l facă din ce în ce mai interesant, să țină pasul cu Chrome & ceilalți.

Puteți încerca Samsung Internet 14.0 Beta, iar cele mai importante nouțăți le-am structurat în rândurile următoare:

  • funcția Smart Anti Tracking a fost îmbunătățită. Detectează încercările de urmărire și colectare de date de către un site web și le oprește automat;
  • panou nou de control de securitate pentru monitorizarea și controlul setărilor de confidențialitate. Se oferă și statistici zilnice legate de câte pop-up-uri și trackere au fost blocate;
  • modul Flex pentru dispozitive pliabile ce permite vizualizarea unui clip în jumătate superioară a ecranului, iar comenzile video apar în jumătate inferioară. Modul Flex este activat automat pe smartphone-urile pliabile;
  • App Pair lansează mai multe ferestre de internet Samsung în mod simultan pe ecran în modul split. Poți să vizionezi un tutorial, iar în același timp să parcurgi o rețetă de gătit etc;
  • fontul preferat apare în site-urile web accesate de pe smartphone (fonturile site-urilor web prin Labs sunt sincronizate cu cele de pe telefon);
  • funcția S Pen to text pentru seria GALAXY Tab S7. Scrierea de mână este transformată automat în text digital;
  • Modul Reader a fost îmbunătățit;
  • Extensie de traducere prin Samsung Research, acceptă 18 limbi (engleză, coreeană, germană, spaniolă, franceză, italiană, portugheză, rusă, chineză, arabă, japoneză, olandeză, poloneză, cehă, bulgară, maghiară, indoneziană și turcă).

Declarație oficială:

„Samsung caută în permanență noi modalități de a îmbunătăți securitatea serviciilor sale și de a proteja confidențialitatea utilizatorilor. Cu Samsung Internet 14.0 beta ne dorim ca utilizatorii să se bucure de o navigare lipsită de griji, știind că pot avea control deplin și vizibilitate asupra datelor lor cu caracter personal”, spune Du Kim, VP and Head of Web R&D Group, Mobile Communications Business, Samsung Electronics.

Samsung Internet 14 va sosi în varianta finală din aprilie. Telefonul de bază este un GALAXY Note20 Ultra, dar nu merg pe mâna browserului preinstalat, folosesc Chrome în majoritatea timpului și Brave în mod ocazional. Mă gândesc să-i dau o șansă în viitor și lui Internet 14.

Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S26 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

De ce Samsung Galaxy S26 FE este best-buy pe segmentul premium de telefoane mobile în 2026?

FE-ul sau Fan Edition aș spune că de la prima generație a fost un telefon mobil atractiv prin prisma raportului preț / specificații. Primești elemente specifice unui telefon din seria Galaxy S, dar la un preț ceva mai bun. 

Zeci de smartphone-uri şi tablete Samsung au primit update-ul de securitate la septembrie 2026 (acesta repară foarte multe vulnerabilităţi)

Samsung a transmis în ultimele zile noul update de securitate la septembrie 2026. Acesta pare a fi unul extrem de importat, în contextul în care compania sud-coreeană a transmis că au fost remediate undeva la 90 de vulnerabilităţi:

În curând am putea primi smartphone-uri din lumea Android cu 8 ani de suport software (update-uri de securitate şi actualizări majore)

Dacă eşti unul dintre acei utilizatori care păstrează smartphone-ul mai mulţi ani, vin către tine cu o veste excelentă, una care ar putea conta foarte mult în contextul scumpirilor generale din această perioadă.