POCO X3 Pro – specificaţii hardware complete şi imagini detaliate

/
/
20 mart. 21
/

Luni pe 22 martie POCO va lansa la nivel global două noi smartphone-uri: POCO F3 şi POCO X3 Pro. Dacă despre POCO F3 ştim că va fi un simplu rebranding al modelului Xiaomi Redmi K40, despre POCO X3 Pro vom afla toate detaliile în acest articol.

Acest device vine ca un urmaş al actualului POCO X3 NFC, cel puţin la nivel estetic păstrându-se mare parte din trăsături. Din punct de vedere hardware vor exista ceva modificări:

  • display IPS LCD de 6.67 inch cu rezoluție 2400×1080 pixeli, rată de refresh de 120Hz şi rată de accelerare tactilă de 240Hz, protejat cu sticlă Corning Gorilla Glass 6, HDR10, luminozitate de până la 450 nits, certificare IP53 pentru rezistenţă la apă;
  • procesor Qualcomm Snapdragon 860 de tip octa-core pe 7nm, Adreno 640 GPU, 6 / 8 GB LPDDR4X RAM, 128 / 256 GB UFS 3.1 spațiu de stocare + suport pentru card microSD de până la 1 TB;
  • Android 11 cu MIUI 12;
  • dual-sim, 4G, Wi-Fi a/b/g/n/ac, dual-band, Wi-Fi direct, DLNA, hotspot, bluetooth 5.1, NFC, USB Type-C, GPS, GLONASS, BDS, Beidou, GALILEO, QZSS pe partea de localizare, cititor de amprentă lateral, port infraroşu, radio FM, acustică Hi-Res, difuzoare stereo duale;
  • 48 Megapixeli cu f/1.89 și dimensiune a pixelului de 0.8 microni, flash LED + 8 Megapixeli de tip ultrawide la 119 de grade, f/2.2, dimensiune a pixelului de 1.12 microni + 2 Megapixeli pentru adâncimea de câmp + 2 Megapixeli macro cu dimensiune a pixelului de 1.75 microni, cameră frontală de 20 Megapixeli, dimensiune a pixelului de 0.8 microni, f/2.2, funcţii AI, filmare la 1080p cu 30 fps;
  • baterie de 5160 mAh ce permite o încărcare rapidă până la 33W, dimensiuni 165.3 × 76.8 × 9.4 mm, 215 gr greutate.

Noutăţile aduse pe POCO X3 Pro sunt legate în mod special de procesor. Smartphone-ul va utiliza nelansatul Qualcomm Snapdragon 860, o variantă de Qualcomm Snapdragon 855 fără modemul 5G Snapdragon X50. Se pare că Xiaomi va implementa pe acest device şi o tehnologie de răcire suplimentară a bateriei denumită LiquidCool 1.0 Plus, una ce împreună cu acest procesor destul de potent vor permite lungi sesiuni de gaming.

Avem şi ceva informaţii legate de preţ:

  • 6 GB RAM + 128 GB spaţiu de stocare – undeva la 300 dolari;
  • 8 GB RAM + 256 GB spaţiu de stocare – undeva la 350 dolari.
Sursa: fonearena.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

CEO-ul Xiaomi susţine că în următorii cinci ani oamenii vor fi înlocuiţi cu roboţi umanoizi pe tot ce înseamnă linii de asamblare

CEO-ul Xiaomi, Lei Jun, a acordat recent un interviu celor de la Beijing Daily, iar cele transmise de el arată clar că strategia companiei pentru perioada imediat următoare se bazează pe inteligenţă artificială şi pe roboţi umanoizi.

Xiaomi a deschis primul său magazin oficial din România – da, operat direct de către ei și nu printr-un partener și planurile pentru 2026 la nivel local

Trebuie spus din start că deja este a nu știu câta dată când discutăm despre un magazin Xiaomi, dar..., acum este ceva diferit. Shop-ul din ParkLake Mall este operat direct de către compania chineză.

Preşedintele Xiaomi ne avertizează că din 2026 smartphone-urile vor fi şi mai scumpe

Nu ştiu cât de nouă este această informaţie pentru voi, mai ales că am tot scris complementar pe subiect în ultima lună: