Huawei Watch 3 ar putea veni cu suport eSIM şi sistem de operare HarmonyOS

/
/
7 apr. 21
/

Nu sunt fan ceasuri, nu prea port, însă de ziua mea mi-am făcut cadou un Huawei Watch GT 2 pentru că îmi place ca design şi pentru că am nevoie de un device care să îmi monitorizeze activitatea fizică zilnică (trebuie să slăbesc pe repede înainte din motive de sănătate). Sunt foarte mulţumit de ceas, îmi oferă exact informaţiile de care am nevoie, iar interfaţa proprie este simplă şi foarte intuitivă.

Se pare totuşi că Huawei va renunţa la această interfaţă şi va lansa următoarea generaţie de smartwatch-uri cu HarmonyOS. Primul norocos se va numi Huawei Watch 3.

Huawei Watch 3 va mai aduce şi alte noutăţi, iar aici aş menţiona suportul eSIM, suportul pentru servicii de transfer multi-terminal, cât şi suportul pentru aplicaţii 3rd party. Vor exista şi ceva caracteristici AI şi compatibilitate cu aplicaţia WeChat (utilă în China, desigur).

Toate aceste modificări vor aduce şi un neajuns şi anume autonomia. Dacă pe smarwatch-urile Huawei actuale (GT, GT 2, GT 2 Pro) vorbim de cel puţin 7-8 zile autonomie, în cazul Huawei Watch 3 aceasta se va înjumătăţi (3-4 zile).

Huawei Watch 3 ar urma să fie lansat oficial în luna mai alături de seria de smartphone-uri Huawei P50.

Sursa: gsmarena.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Huawei lansează în România noul Watch D3, iar noi avem un cod exclusiv de reducere de -200 lei

Huawei a lansat astăzi comercial noul ceas inteligent Watch D3, cu cele mai avansate măsurători și monitorizări de sănătate din gamă. Avem deja un review scris explicit, în același articol este integrată și o prezentare video, așa că voi trece rapid peste tot ce ține de specificații și caracteristici. Mult mai important mi s-a părut…

Huawei Watch D3 – review (Dispozitiv medical avansat camuflat într-un smartwatch elegant) 

Gama de smartwatch-uri Huawei se extinde constant, fiind introduse, pe lângă seria Watch GT 7 și Watch GT 7 Pro, și modelele Watch 6 și WWatch 6 Pro, precum și Watch D3, așa cum v-am anunțat încă de la început de septembrie 2026. Astăzi vedem cum se prezintă la raport cel mai performant smartwatch în…

Piața de dispozitive purtate la mână în T2 2026 (smartwatch-uri, brățări de fitness etc): HUAWEI este lider cu 1 / 5 produse livrate, Xiaomi și Apple pe locurile 2 și 3

IDC a adus o statistică legată de dispozitivele purtabile în T2 2026 (1 aprilie 2026 - 30 iunie 2026). Mai multe detalii descoperiți în rândurile următoare.