Nokia G10 a ajuns în România sau ce specificații primești la 629 lei (autonomie de până la trei zile promite HMD Global)

/
/
26 mai 21
/

Nokia G10 este cel mai nou smartphone al HMD Global ce ajunge în țara noastră.

Sunt două elemente pe care HMD Global le scoate în evidență pentru telefonul său mobil:

  • autonomie de până la trei zile;
  • actualizări lunar pentru 3 ani de zile pe partea de update-uri de securitate și 2 ani pentru sistemul de operare.

Sosește în două variante de culoare: Night și Dusk, iar prețul recomandat este de 629 lei.

Declarație oficială:

„Seria G reprezintă echilibrul perfect al satisfacerii nevoilor zilnice: autonomie a bateriei pentru zile întregi, securitate și cel mai nou software pentru mai mult timp. Misiunea noastră este să producem tehnologie de înaltă calitate, de lungă durată, care să fie accesibilă tuturor, oferind totuși o inovație intenționată în această gamă intermediară. Nokia G10 este un erou în segmentul nostru intermediar de terminale. De fapt, întreaga noastră serie nouă de smartphone-uri este o gură de aer proaspăt în portofoliul de terminale Nokia. Un terminal Nokia nu este un dispozitiv care necesită înlocuire frecventă, ci este un instrument de care poți beneficia la maximum în viața ta. Datorită autonomiei extinse a bateriei, acum puteți petrece mai puțin timp căutând un punct pentru încărcarea terminalului și mai mult timp construind amintiri”, spune Stephen Taylor, Chief Marketing Officer, HMD Global.

Ce specificații sunt aduse pe Nokia G10?

  • display IPS LCD de 6.52 inch cu rezoluție HD+ (1600 x 720 pixeli), aspect 20:9, certificare IPX2 ce atestă rezistenţa la picături de apă;
  • procesor MediaTek Helio G25 de tip octa-core, IMG PowerVR GE8320 GPU, 3 / 4 GB memorie RAM LPDDR4X și 32 / 64 GB stocare eMMC 5.1, slot pentru cardurile microSD de până la 512 GB;
  • Android 11;
  • dual-sim, 4G, Wi-Fi b/g/n, bluetooth 5, USB type-C, jack de 3.5 mm, localizare prin A-GPS, GLONASS, BDS și GALILEO, buton Google Assistant dedicat, cititor de amprentă lateral, radio FM;
  • 13 Megapixeli + 2 Megapixeli pentru adâncimea de câmp + 2 Megapixeli macro, LED flash;
  • cameră frontală de 8 Megapixeli cu recunoaștere facială bazată pe AI;
  • baterie de 5050 mAh cu încărcare la 10W, 194 gr. și dimensiuni de 164.9 x 76.0 x 9.2 mm.

La puncte PRO aș pune certificarea legată de protecția la contactul cu picăturile de apă (deși nu discutăm despre imersie totală), Android 11 fără customizări majore la nivel de interfața grafică, bateria. La puncte CONTRA m-aș uita la lipsa Wi-Fi ac, lipsă NFC, ansamblu hardware învechit.

Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S26 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Camera gimbal de pe HONOR Robot Phone costă cât o treime din preţul de vânzare a smartphone-ului

HONOR a lansat recent în China un smartphone vizionar, unul care a atras deja atenţia utilizatorilor la nivel global. Acesta se numeşte HONOR Robot Phone, iar colegul meu Emil a fost până în China pentru a-l vedea la lucru şi a realiza un material cuprinzător pentru comunitatea gadget.ro.

Vânzările de smartphone-uri în Europa sunt în cădere liberă, iar europenii par a-şi reduce încrederea în producătorii chinezi (Apple şi Samsung au crescut considerabil)

Piaţa de smartphone-uri din Europa trece printr-o mică corecţie, vânzările din ultimele lunii fiind într-o cădere vizibilă. Preţurile din ce în ce mai mari, cât şi contextul macroeconomic dificil, par a spune europenilor că schimbarea telefonului din dotare nu mai este o prioritate şi decizia mai poate aştepta.

Primele detalii pentru HUAWEI Pura X View sau cum arată un smartphone cu display lat și nepliabil… (aspect 16:9.5)

A apărut cumva din neant un format nou de smartphone-uri - ecrane late și nepliabile, să zic așa. Și bineînțeles că HUAWEI este prima companie ce anunță un astfel de produs.