Meizu Watch – display AMOLED, Qualcomm Snapdragon Wear 4100, conectivitate 4G şi 8 GB stocare

/
/
1 iun. 21
/

Vă mai aduceţi aminte de Meizu ? La un moment dat era numit rivalul direct al celor de la Xiaomi, doar că drumurile celor două companii au fost diametral opuse: în timp ce Xiaomi a ajuns al treilea producător global de smartphone-uri, Meizu a rămas un producător mic, limitat la piaţa chineză.

Chiar şi aşa, din când în când, Meizu mai încearcă câteva ceva, o experienţă nouă, precum acest smartwatch Meizu Watch. Au mai încercat ceva prin 2016 cu un ceas semi-inteligent, însă acela a fost un eşec total. Acum vorbim de un ceas cu multe plusuri, dar şi două mari minusuri: autononomia mediocră de până la 36 de ore şi sistemul de operare propriu denumit Flyme OS for Watch.

În rest avem de toate:

  • ecran AMOLED pătrat cu diagonală de 1.78 inci, rezoluţie de 448 x 368 pixeli, luminozitate de până la 500 nits şi protecţie cu sticlă Corning Gorilla Glass 2.5D;
  • procesor Qualcomm Snapdragon Wear 4100, 1 GB RAM şi 8 GB spaţiu de stocare;
  • Wi-Fi b/g/n, bluetooth 4.2 LE, NFC, GPS, GLONASS, BEIDOU;
  • suport eSIM LTE;
  • baterie de 420 mAh cu încărcare rapidă mCharge (de la 0 la 35% în 15 minute şi de la 0 la 100% în 45 de minute);
  • 69 gr. greutate şi dimensiuni: 46 x 38.4 x 12.97 mm.

Cadranul este construit din aliaj de aluminiu cu o bază ceramică, în timp ce cureaua este realizată dintr-un material cauciucat.

Meizu Watch vine cu Meizu Pay, poate fi folosit independent de smartphone pentru apeluri de voce şi vine cu caracteristici clasice pentru gama sa de preţ: senzor pentru citirea pulsului, senzor pentru măsurarea gradului de oxigenare al sângelui, diverse funcţii pentru activităţi sportive, monitorizarea somnului, peste 100 de watch face-uri etc.

Smartwatch-ul costă în China aproximativ 235 dolari şi este compatibil cu telefoane cu Android, iOS şi HarmonyOS.

Sursa: gsmarena.com
Cuvinte cheie: Meizu, Meizu Watch
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Apple TV 4K (2026) – performanţă de top, inteligenţă artificială din belşug şi preţ de smartphone

Apple a prezentat oficial noua generație Apple TV 4K (2026), aducând upgrade-uri substanțiale pe partea de procesare, integrare smart home și inteligență artificială. Cu toate acestea, dincolo de procesorul A19 rapid și noile funcții Siri AI, atenția tuturor a fost atrasă de preţul extrem de ridicat.

Xiaomi a lansat o baterie externă de 10.000 mAh cu încărcare rapidă la 55W, cablu USB-C retractabil şi ecran inteligent

Producătorul chinez Xiaomi extinde din nou portofoliul de accesorii inteligente şi lansează noua bateria externă Xiaomi NPB1055R, un acumulator compact de 10.000 mAh care rezolvă una dintre cele mai enervante probleme ale accesoriilor portabile și anume gestionarea cablurilor.

Garmin lansează Enduro 4, cu autonomie de până la 90 de zile și funcții dedicate pasionaților de anduranță

Garmin a lansat astăzi cel mai nou model de ceas inteligent cu autonomie uriașă, posibilă grație unei lentile solare prin care acumulatorul integrat se poate încărca de la razele solare. Pe lângă acea lentilă solară, Garmin Enduro 4 se bazează și pe un ecran MIP (Memory-in-Pixel) de 1.4 inch eficient energetic spre a putea oferi…