OnePlus îşi pierde şi mai mult din identitate integrându-se şi mai puternic în structura Oppo

/
/
17 iun. 21
/

La începutul acestui an aflam că OnePlus şi Oppo vor lucra la comun în dezvoltarea de noi device-uri, iar la scurt timp după am descoperit că smartphone-urile OnePlus din China vor fi comercializate cu interfaţa ColorOS în locul celei standard HydrogenOS.

Se pare că această integrare a OnePlus în structura Oppo va trece în curând la un alt nivel, aspect confirmat chiar de către CEO-ul companiei pe forumul oficial. Într-o declaraţie plină de speranţă, Pete Lau a afirmat că acest pas era o necesitate şi că utilizarea la comun a resurselor va permite celor doi producători să lanseze produse din ce în ce mai calitative.

Chiar dacă OnePlus şi Oppo vor deveni intern o singură echipă, la nivel comercial OnePlus va rămâne un brand şi o companie independentă.

Personal mi se pare că această decizie ştirbeşte din identitatea OnePlus, iar în perioada imediat următoare vom vedea smartphone-uri OnePlus rebranduite în Oppo şi invers. Cumva imaginea de brand OnePlus a ajuns într-o zonă mainstream şi cam atât. Nu mai există unicitatea de acum câţiva ani.

Categorii: Diverse
Cuvinte cheie: identitate, integrare, OnePlus, Oppo
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

De ce trebuie să ajungi mâine, 4 octombrie, în BRICO, dacă vrei să îţi cumperi ceva pentru casa ta?

Ai planuri de renovare, reparații prin casă sau vrei să pui în practică un proiect nou de bricolaj? Dacă răspunsul este afirmativ, avem o veste excelentă care îți poate economisi o sumă frumușică din buget.

Cum ni s-au scumpit abonamentele de telefonie mobilă cu mai bine de 5% în doar un an, fără ca nimeni să facă nimic (nici abonaţii, nici operatorii telecom)?

Ai sesizat probabil că factura ta de telefonie mobilă crește constant de la o lună la alta, deși nu ai adăugat nicio opțiune nouă, nu ai depășit traficul de date și nici nu ai primit un sms de la operator prin care să fi fost anunțat despre vreo mărire de tarif.

TOP 10: Oferte eMAG din 2.10.26 (cel mai mare televizor OLED de la Samsung în ediție 2026, telefon mobil cu baterie de 9210 mAh și 512 GB stocare la promoție, cel mai avansat monitor OLED LG pe diagonala de 39 inci etc)

Printre cele 10 oferte eMAG de astăzi veți descoperi un rucsac de la un brand cunoscut pentru produsele sale ce trec proba utilizării în timp, dar și o stație de încărcare cu panou solar ce-l puteți achiziționa separat, ambele din oferta Anker.