Nintendo Switch OLED – care sunt noutățile față de precedenta generație?

27/07/2021

Consola PS5 este în continuare printre cele mai căutate console de generație nouă, dar alături de Sony și Microsoft urmează din toamnă să primim un dispozitiv nou – Nintendo Switch OLED (inițial la bursa zvonurilor era denumit Nintendo Switch Pro). 

Care sunt noutățile față de Nintendo Switch din actuala generație?

  • display cu tehnologie OLED de 7 inci vs LCD de 6.2 inci de Nintendo Switch sau 5.5 inci la Nintendo Switch Lite;
  • 1080p și HDR, lipsește 4K-ul;
  • dock-ul de andocare este ceva mai mare spre a andoca un dispozitiv mai mare;
  • suport pentru conectarea pe fir la internet (Cablu vândut separat);
  • 64 GB stocare internă vs 32 GB la generația precedentă;
  • difuzoare ceva mai mari și un sunet îmbunătățit. 

Autonomia rămâne în jurul a 4.5 – 9 ore, display-ul OLED are o rezoluție de 1280 x 720 pixeli, conectorul este USB Type-C, iar procesorul & partea grafică sunt furnizate de către NVIDIA. 

Nu sunt multe noutăți, tehnologia display-ului să zicem că este cea mai mare noutate. În rest nu sunt cine știe ce schimbări în ce privește hardware-ul încorporat. Nu are un chipset NVIDIA de generație nouă care să-i permită redarea de conținut 4K. 

Debutează din 8 octombrie 2021 în anumite țări, iar prețul din SUA este de 349 dolari. Mă aștept ca din toamnă să fie adus și în România, iar prețurile să se învârtă în jurul a 349 euro – 400 euro. 

Are vreo șansă în fața PS5 și Xbox Series X?

Da. Nintendo Switch a arătat că nu ai nevoie de multă putere de procesare. Contează modul de interacțiune, suportul pentru diferite jocuri etc. 

Spre exemplu, Nintendo Switch și Switch Lite s-au comercializat în 78 milioane unități (doar Nintendo Wii s-a vândut mai bine), PS4 a strâns 114 milioane unități, iar Xbox One a adunat 48 milioane unități. 

Găsiți Nintendo Switch în oferta eMAG: 

  1. Nintendo Switch Lite – de la 1049 lei;
  2. Nintendo Switch – de la 1699 lei. 

Ești utilizator de Nintendo Switch, aștepți generația ce debutează în toamna lui 2021?

Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 8 Pro, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.