Oppo A36 – detalii oficiale pentru un nou smartphone de buget

/
/
12 ian. 22
/

O nouă zi, un nou smartphone – Oppo A36.  Acest device este unul obişnuit, unul limitat la conectivitate 4G, unul destinat celor fără prea mari aşteptări şi pretenţii.

Oppo A36 vine cu o construcţie din plastic, estetică cumva clasică atât în zona frontală, cât şi pe spate, cameră foto mediocră si ecran modest. Ce îmi place este că vine într-o singură configuraţie şi anume cu 8 GB RAM şi 256 GB spaţiu de stocare, iar procesorul Qualcomm Snapdragon 680 este destul de potent cam pentru orice aplicaţie din Google Play. Nici bateria nu este rea, doar tehnologia de încărcare puţin înapoiată.

Specificaţii complete pentru Oppo A36:

  • ecran IPS LCD de 6.56 inch, rată de refresh de 90 Hz, aspect 20:9, rezoluție 1600 x 720 pixeli, luminozitate de până la 480 nits;
  • procesor Qualcomm Snapdragon 680 de tip octa-core pe 6nm, Adreno 610 GPU, 8 GB RAM LPDDR4x, 256 GB spațiu de stocare, slot card microSD de până la 1 TB;
  • 4G, Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac, Bluetooth 5.0 cu aptX HD, localizare prin A-GPS, GLONASS, GALILEO și BDS, USB Type-C 2.0, jack de 3.5 mm, scanner de amprente lateral;
  • Android 11 cu interfața ColorOS 11;
  • cameră principală cu senzor wide de 13 Megapixeli, f/2.2, PDAF, 2 Megapixeli pentru adâncimea de câmp, filmare la 1080p cu 30 fps, cameră frontală de 8 Megapixeli, f/2.0;
  • baterie de 5000 mAh cu încărcare la 10W, 185 gr. greutate şi dimensiuni: 164.4 x 75.7 x 8.4 mm.

Oppo A36 este disponibil pe negru şi albastru la un preţ de aproximativ 250 de dolari. Bănuiesc că dacă aveam şi o variantă cu 4 GB RAM şi 64 GB spaţiu de stocare, preţul scădea sub 170 – 180 dolari. Nici nu merită mai mult.

Sursa: gsmarena.com
Categorii: OPPO
Cuvinte cheie: Oppo, Oppo A36
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

OPPO Find X9 Ultra în oferta Orange – cât costă prin sistemul de rate cu plata pe factură?

OPPO Find X9 Ultra este adus la Digi Mobil și Orange. Haideți să descoperim împreună ce ofertă a pregătit operatorul portocaliu pentru unul dintre cele mai bune smartphone-uri la nivel de cameră foto și video.

OPPO A7 Pro Max sau cât cântărește și ce grosime are un smartphone cu baterie de…, 10.000 mAh

OPPO a lansat smartphone-ul cu cea mai mare baterie de până acum - 10.000 mAh. Suntem obișnuiți cu bateriile reîncărcabile de 10.000 mAh, dar viitorul ne va aduce telefoane cu această capacitate.

OPPO Find X9 Ultra în oferta Digi Mobil – cât costă cel mai avansat smartphone pe partea de cameră foto și video?

Digi Mobil are curaj și și-a actualizat oferta de telefoane mobile cu unul dintre cele mai scumpe smartphone-uri convenționale din piață. Este vorba despre flagship-ul OPPO Find X9 Ultra.