Încă un pas făcut pentru interzicerea completă a maşinilor cu volan pe dreapta în România

/
/
2 mart. 22
/

În toamna anului trecut aflam de existenţa unui proiect de lege ce prevedea interzicerea circulaţiei pe drumurile publice din România pentru toate maşinile cu volan pe dreapta, inclusiv a celor înmatriculate deja.

Acel proiect nu a fost băgat într-un sertar şi uitat acolo, ci a fost trecut mai departe. Se pare că Senatul şi-a dat deja acordul, ultimul pas înainte de adoptare fiind avizul favorabil al Camerei Deputaţilor (desigur şi promulgarea de Preşedinte). Surse politice susţin că proiectul este susţinut de partidele politice, astfel că votul din Camera Deputaţilor va fi unul formal.

După adoptarea acestui proiect de lege vor fi interzise toate maşinile cu volan pe partea dreaptă, cu excepţia autovehiculelor de interes istoric şi autovehiculelor speciale utilizate în serviciile publice comunitare (curăţenie stradală).

Şoferii care folosesc maşini cu volan pe dreapta vor putea să le folosească în continuare doar dacă le vor schimba volanul pe stânga.

Această modificare legislativă ar fi necesară deoarece maşinile cu volan pe dreapta provoacă peste 10% din totalul accidentelor anuale, procent foarte ridicat ţinând cont de numărul redus al acestor autovehicule. Din nefericire accidentele în care sunt implicate aceste maşini sunt în general din cele mai grave, deoarece “coliziunile sunt frontale, iar posibilitatea de evitare este nulă din cauza lipsei de vizibilitate a şoferilor”.

Sursa: profit.ro
Categorii: gAuto
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

BYD Dolphin G DM-i a fost prezentat oficial drept un hatchback de segment B cu autonomie de peste 1000 de kilometri (rivalul direct al Daciei Sandero va ajunge şi în România)

BYD a prezentat oficial noul model BYD Dolphin G DM-i, un hatchback de segment B cu autonomie de peste 1000 de kilometri. Conform companiei chineze, acest model este primul gândit special pentru piaţa europeană.

I-am întrebat pe ChatGPT şi pe Google Gemini ce tip de baterie ar alege pentru o maşină electrică pentru un ciclu de utilizare de 8 – 10 ani (LFP sau NMC)

Am revenit cu un nou articol „I-am întrebat pe ChatGPT şi pe Google Gemini…”, unele prin intermediul cărora aflăm ce păreri au cele două AI-uri despre diverse subiecte de interes general.

Mai multe ţări africane vor să interzică maşinile cu motoare termice pentru a le înlocui cu cele electrice (şi totul pe repede înainte, mai devreme decât Uniunea Europeană)

În 2024 vă scriam un articol despre Etiopia, prima ţară din lume care a interzis prin lege vânzarea de maşini noi cu motoare termice. În mod surprinzător pentru Etiopia justificarea nu a fost una ecologică, ci economică. Etiopia a importat în 2023 combustibil fosil de 6 miliarde de dolari, iar ţara avea un deficit mare…