Noua gamă de imprimante HP

15/09/2011

Mi-a atras atenția HP Topshot LaserJet Pro M275. Tehnica pe care o are la bază este simplă. Echipamentul captează șase imagini separate ale obiectului pe care apoi le reunește într-o singură imagine ce poate fi încărcată direct pe internet sau trimisă ca mail. Topshot poate fi utilizată și ca imprimantă clasică având inclusă tehnologia ePrint ce permite printarea a până la 20.000 de pagini pe lună. 

Citeam zilele trecute când era mare agitație legată de webOS că o componentă importantă a HP este dată de divizia de imprimante și pentru că aduce un profit consistent. Dacă îmi amintesc bine, profitul îl depășea cu mult pe cel de la divizia de pc-uri care se spune că în viitorul apropiat va fi pusă la vânzare. S-a ajuns și în zona imprimantelor sau multifuncționalelor la lucruri hilare. Spre exemplu un cartuș este mai scump decât imprimanta. Prefer să cumpăr altă imprimantă dacă este una sub 300 de lei decât să achiziționez setul de cartușe original. Mă uitam că uneori este scos cablul de conectare imprimantă – pc și ești nevoit a-l cumpăra separat. Pe de altă parte, la cele cu wi-fi nu prea mai este necesar.

Comunicatul de PR:

Tehnologia HP, mai mult decât un sistem tradiţional de imprimare

Inovaţii precum posibilitatea scanării obiectelor 3D, prezentate la Shanghai 

Bucureşti, 15 septembrie 2011 – În cadrul conferinţei anuale a diviziei IPG (Imaging and Printing Group), organizate la Shanghai, HP a anunţat o serie de inovaţii, colaborări, aplicaţii şi soluţii noi pentru toate tipurile de utilizatori – de la utilizatorii finali la companii mici şi mijlocii (IMM-uri) şi, mai departe, la companii foarte mari şi clienţi exigenţi, specializaţi în grafică.

HP a anunţat, de asemenea, că proiectele de implementare a tehnologiilor sale de imprimare din cloud devin tot mai populare, după ce compania a vândut, la nivel mondial, peste 10 milioane de imprimante ce se pot conecta la Internet.

„HP are un istoric îndelungat de inovații şi vom continua să valorificăm această experienţă pentru a ne dezvolta în viitor”, a declarat Vyomesh Joshi, executive vice president, Imaging and Printing Group, HP. „Astfel, chiar dacă imprimarea în sensul tradiţional va rămâne un element cheie pentru ceea ce le oferim utilizatorilor, suntem decişi să atacăm piaţa şi cu alte inovaţii ce depășesc acest mediu.”

Scanarea obiectelor 3D, instrumente şi servicii pentru IMM-uri

Companiile mici şi foarte mici au nevoie de cele mai bune instrumente pentru a-şi desfăşura activitatea şi pentru a se face cunoscute pe piaţă, în special atunci când se confruntă cu potenţialul unei dezvoltări foarte rapide. Inovaţiile HP ajută aceste companii să ţină pasul cu viteza cu care se schimbă cerinţele utilizatorilor:

– HP TopShot LaserJet Pro M275 este un multifuncţional de birou accesibil companiilor mici, care poate captura imagini cu obiecte 3D şi poate scana orice documente. Imprimanta este echipată cu HP TopShot Scanning, o tehnologie revoluţionară care capturează şase imagini separate ale unui document sau ale unui obiect 3D, pe care le reuneşte apoi într-o imagine finală completă şi cu o calitate excepţională. Datorită acestei tehnologii, IMM-urile au posibilitatea să producă imagini de calitate ce pot fi utilizate imediat, fie pentru materiale imprimate, fie  online.

– Noile HP Officejet Pro 8600 e-All-in-One şi HP Officejet Pro 8100 ePrinter livrează documente color de calitate profesională la costuri cu până la 50% mai mici decât imprimantele laser(1) şi permit imprimarea de oriunde, cu ajutorul dispozitivelor mobile echipate cu HP ePrint.(2) Noile echipamente ajută companiile să se dezvolte, atât datorită noilor cerneluri utilizate, care rezistă chiar şi atunci când se folosesc markere pentru sublinierea textului, cât şi posibilităţii de a imprima fără borduri pe ambele feţe ale hârtiei, precum şi datorită soluţiilor de cloud.

– Noile aplicaţii HP pentru business, precum Biz Card Scanning şi Receipt Scanning Apps de la Shoeboxed, le permit IMM-urilor să se concentreze pe impactul activităţii lor.

– Cu ajutorul Scheduled Delivery Apps, managerii pot primi de la Managers Tools, creatorii unui podcast de business premiat, sfaturi pe baza cărora să acţioneze şi să îşi îmbunătăţească abilitățile de leadership, și, de asemenea, de la RTT News, un furnizor global important de agenţii de ştiri financiare, un sumar complet despre situaţia de pe Wall Street înaintea deschiderii tranzacţionării.

În acelaşi timp, HP face eforturi pentru a le permite şi IMM-urilor să se bucure de tehnologiile disponibile până acum doar companiilor mari. După achiziţia recentă a Printelligent, lider în zona serviciilor de administrare a imprimării, HP lansează HP Partner Managed Print Services, prima dintr-o serie de oferte dedicate partenerilor de distribuţie pe care HP intenţionează să le lanseze în următorul an. Mai mult decât atât, HP a adăugat în portofoliul său şi o serie de soluţii HP pentru documente – inclusiv HP Access Control Express, HP and Nuance eCopy ShareScan şi HP and Capella FormPort.

Noi imprimante HP LaserJet şi un nou scaner pentru companii de toate mărimile

HP a introdus pe piaţă două imprimante LaserJet şi un scaner de documente pentru a facilita mobilitatea şi fluxul de procese de lucru în companii.

– Seria de imprimante HP LaserJet Enterprise 600 M601, M602 și M603 – o serie de imprimante monocolor sigure, uşor de utilizat şi cu acces la Internet, proiectate pentru a ajuta companiile să îşi îmbunătăţească procesele de imprimare a unui volum mare de documente.

– HP LaserJet Enterprise 500 color M551 series – o imprimantă HP cu tehnologie ePrint, ideală pentru echipele de lucru din companii care au nevoie de documente color de calitate profesională, dar şi de instrumente de administrare a documentelor.

– HP Scanjet Enterprise 8500fn1 Document Capture Workstation – un scaner optimizat pentru grupuri de lucru cu cerinţe complexe de scanare în rețea, ce include un touchscreen color mare şi uşor de folosit.

Servicii şi soluţii pentru companii

Pentru a simplifica procesele de lucru complexe şi pentru a îmbunătăţi modul în care lucrează companiile, HP a introdus pe piaţă o serie de soluţii şi servicii noi şi îmbunătăţite. Serviciile HP de procesare a documentelor ajută clienţii să îşi dezvolte afacerea, să susţină transformarea proceselor, să reducă costurile şi să îşi îmbunătăţească productivitatea. Suita de soluţii pentru documente le oferă clienţilor opţiunea să îşi externalizeze toate sau doar o parte din funcţiile de administrare a documentelor, dându-le utilizatorilor posibilitatea să acceseze informaţiile de care au nevoie de oriunde, oricând şi prin intermediul oricărui canal.

HP Access Control Express cu HP Access Control Mobile Release reprezintă o soluţie compusă dintr-o serie de instrumente simple şi eficiente care ajută la reducerea costurilor de imprimare şi la protecţia datelor, crescând încrederea şi productivitatea utilizatorilor.

Mai multă libertate pentru marketeri din toată lumea

Noul HP Smart Marketing Suite este o soluţie de administrare a fluxurilor de documente care răspunde aspectelor ineficiente din activitatea liderilor de marketing din companie. Soluţia include o serie de programe software şi servicii care optimizează şi automatizează fluxurile cu conţinut de marketing, din momentul pregătirii brief-ului creativ până la implementare, conducând la economii de timp şi bani ce pot fi redirecţionate către creşterea eficienţei acţiunilor de marketing. Pentru a dezvolta această ofertă, HP a colaborat cu Omnicom Group Inc., un lider global în domeniul comunicaţiilor de advertising şi marketing.

Soluţii mobile pentru utilizatori individuali şi companii

HP face experienţa mobilă de imprimare mai rapidă şi mai uşoară, astfel încât clienţii să îşi poată îndrepta atenţia şi eforturile pe activităţile curente, fie că sunt acasă, la birou sau în mişcare. Noile soluţii mobile HP le permit oamenilor să includă imprimarea în vieţile lor digitale din orice loc în care s-ar afla.

– Noua gamă de imprimante Photosmart şi ENVY110 e-All-in-One le oferă utilizatorilor modalităţi flexibile de a imprima imagini şi documente printr-un simplu email către echipamentele lor dotate cu ePrint. Cu un design compact şi stilat, aceste imprimante sunt potrivite în orice casă.

– Pentru IMM-uri, prima ofertă HP ePrint Wireless Direct din industrie le permite utilizatorilor să se conecteze direct la imprimante HP fără să mai fie nevoie de o reţea sau de conexiuni la Internet. Utilizatorii pot să se conecteze la o imprimantă folosind practic orice dispozitiv mobil echipat cu Wi-Fi, printr-o conexiune directă (peer-to-peer).

– Noua aplicaţie HP ePrint Home and Biz reuneşte experienţa ePrint cu o aplicaţie mobilă pentru smartphone-urile şi tabletele Apple iOS, Android sau Symbian, disponibilă fără costuri suplimentare, ce ajută clienţii să imprime documente şi fotografii.

– Driverul mobil HP ePrint simplifică imprimarea de pe notebook-uri pe imprimante HP. Utilizatorii trebuie doar să aleagă opţiunea „File and Print” de pe orice imprimantă ce încorporează tehnologia ePrint.

– Noua aplicaţie mobilă HP Printer Control pentru dispozitive Apple iOS oferă posibilitatea de a controla wireless imprimanta printr-o experienţă impecabilă de imprimare mobilă. Clienţii pot să scaneze imagini şi documente şi să le trimită către propriile conturi de email, Facebook sau Google Docs chiar de pe dispozivele lor mobile. Utilizatorii pot, de asemenea, să monitorizeze statusul imprimantei şi al consumabilelor.

– Într-o premieră pentru segmentul de imprimare mobilă, aplicaţia de cloud HP ePrint pentru smartphone-uri BlackBerry® le permite utilizatorilor acestui tip de echipamente să imprime către trei soluţii de cloud cu o singură aplicaţie: imprimante cu HP ePrint, imprimante HP Enterprise şi imprimante HP Public Print Location. Aplicaţia va fi disponibilă începând cu data de 31 octombrie 2011.

– Versiunea de imprimare mobilă HP ePrint Enterprise 1.6 le oferă acum utilizatorilor de dispozitive mobile posibilitatea să valorifice soluţia de memorare a joburilor de imprimare şi funcţionalitatea PIN inclusă în peste 50 de modele de imprimante HP LaserJet, prin care utilizatorii trimit documente către imprimantă de pe dispozitivele lor mobile, acestea fiind imprimate doar atunci când se introduce un cod unic personal.

Mai multă creativitate

HP ajută clienţii să îşi valorifice fotografiile mai mult decât oricând, permiţându-le, în acelaşi timp, companiilor de retail să valorifice piaţa de imprimare, care a înregistrat vânzări totale de $33 miliarde la nivel mondial în 2010 şi care este estimată să crească cu patru procente în fiecare an până în 2014.(3)

– Clienţii din 2.600 de magazine Walmart şi toate magazinele Meijer de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii pot să creeze acum produse creative cu imagini, cum ar fi postere, albume cu imagini, calendare sau felicitări, fie în sediile magazinelor, fie online. În plus, ei pot ridica toate aceste produse în aceeaşi zi în care au dat şi comanda.

– Clienţii Walmart pot utiliza cabinele HP din interiorul locaţiilor selectate pentru a accesa chiar şi imaginile stocate pe Snapfish.com, Walmart.com şi, în curând, pe conturile personale de Facebook.

– Pentru a uşura sarcina organizării şi creării imaginilor, o nouă aplicaţie online de organizare a imaginilor de la Snapfish, susţinută de HP, include algoritmi avansaţi de recunoaştere a trăsăturilor faciale.

Mai multe informaţii despre anunţurile HP sunt disponibile şi într-un dosar de presă online, la adresa http://www.hp.com/go/InnovationforImpact.


Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 8 Pro, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.