POCO C40 ar putea avea un procesor necunoscut europenilor şi MIUI Go

/
/
16 apr. 22
/

POCO, brand secundar Xiaomi, pregăteşte o mişcare oarecum ciudată în segmentul low-cost. Informaţiile sunt puţine, însă s-ar părea că POCO vrea să lanseze la nivel global, inclusiv în Europa, un smartphone cu foarte multe componente Made in China, inclusiv procesorul.

Telefonul ar urma să se numească POCO C40 şi va fi unul din categoria celor foarte ieftine. Procesorul utilizat s-ar numi JR510 şi este produs de o companie necunoscută nouă denumită JLQ. Se pare că acest procesor este folosit în China de mici producători locali, unul dintre aceştia fiind Treswave. Compania are vreo trei smartphone-uri cu JK510 la bord, toate fiind mediocre.

Acelaşi POCO C40 ar urma să folosească o interfaţă nouă denumită MIUI Go. Logica ne spune că aceasta va fi una cu consum redus de resurse şi cu aplicaţii dedicate sub o formă lite. Se pare că MIUI Go va fi aplicată peste Android 11, însă nu ştim încă dacă vorbim de Android 11 Go (teoretic aşa ar cam trebui).

Mai multe detalii despre POCO C40 nu ştim, însă rămâne să aflăm în zilele / săptămânile următoare cât de serioase sunt planurile POCO cu acest smartphone.

Sursa: miuipolska.pl
Categorii: Smartphone, Xiaomi
Cuvinte cheie: entry-level, JR510, Poco, POCO C40, Xiaomi
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Bursa zvonurilor: Xiaomi 18 ar putea veni cu ecran 3D ce nu necesită ochelari speciali

Conform unui zvon apărut recent pe rețeaua chineză Weibo, Xiaomi ar fi inițiat un proiect intern de dezvoltare intitulat "3D Vision Frameless Screen" (ecran 3D fără margini), iar primele speculații indică faptul că această tehnologie ar putea fi integrată pe viitorul flagship Xiaomi 18.

Prețurile din Europa pentru OPPO Find X10 și OPPO Find X10 Pro Max – creșteri de până la 60% față de generația anterioară (telefonul cu “600 Megapixeli ” – 3 x 200 Megapixeli pe wide, tele și ultrawide)

Prețurile crescute la memoria RAM și stocare sunt cumva reflectate în prețurile smartphone-urilor, iar un exemplu sugestiv avem de la OPPO. Pe site-urile tech internaționale au apărut detalii legate de costurile ce urmează a fi descoperite în shop-urile de specialitate.

De ce Samsung Galaxy S26 FE este best-buy pe segmentul premium de telefoane mobile în 2026?

FE-ul sau Fan Edition aș spune că de la prima generație a fost un telefon mobil atractiv prin prisma raportului preț / specificații. Primești elemente specifice unui telefon din seria Galaxy S, dar la un preț ceva mai bun.