Motorola Edge 30 – detalii oficiale şi preţul în România

27/04/2022

Iată că a venit şi ziua în care Motorola Edge 30 Pro primeşte un “frăţior” – Motorola Edge 30. Am mai scris despre acest device cu alte ocazii, însă acum îl putem prezenta la nivel oficial, cu detalii referitoare inclusiv la disponibilitatea în România.

Motorola Edge 30 este un smartphone mid-range foarte interesant, acesta având un ecran OLED cu rată de refresh de 144Hz, difuzoare stereo duale cu tehnologie Dolby Atmos, cameră foto potentă cu OIS pe senzorul wide şi Android 12 într-o variantă destul de apropiată de cea stock.

La nivel estetic telefonul aduce foarte mult cu versiunea Pro, cântăreşte 155 de grame şi are doar 6.79 mm grosime. Mă bucur să aflu că Motorola ştie să facă smartphone-uri subţiri, chiar compacte.

Specificaţii complete pentru Motorola Edge 30:

  • ecran OLED de 6.5 inch cu rezoluție FHD+ (2400 x 1080 pixeli), rată de refresh de 144Hz, touch sampling rate de 576Hz, HDR10+, DCI-P3, 10-bit, luminozitate de până la 700 nits, certificare IP52 pentru rezistenţa la picături de apă;
  • procesor Qualcomm Snapdragon 778G Plus de tip octa-core dezvoltat pe 6nm, Adreno 642L GPU, 8 GB memorie RAM LPDDR5, 128 / 256 GB UFS 3.1 spațiu intern stocare;
  • Android 12;
  • 5G SA / NSA, 4G LTE, Wi-Fi a/b/g/n/ac/ax, dual-band 2.4 și 5 GHz, Bluetooth 5.2, NFC, dual-GPS (L1+L5), GLONASS, BDS, GALILEO, Beidou, USB Type-C 2.0, scanner de amprente, difuzoare stereo cu tehnologie Dolby Atmos;
  • 50 Megapixeli wide cu f/1.8, 0.8 µm, PDAF, OIS + 50 Megapixeli ultrawide la 114 de grade, f/2.2, PDAF, cu capacităţi macro 2.5 cm + 2 Megapixeli pentru adâncimea de câmp, filmare 4K la 30 fps, cameră frontală de 32 Megapixeli, QuadPixel, f/2.4, filmare 4K la 30 fps;
  • baterie de 4020 mAh cu încărcare rapidă la 33W, 155 gr. greutate şi dimensiuni 159.4 x 74.2 x 6.79 mm.

Motorola Edge 30 va fi disponibil în trei variante de culoare la un preţ recomandat în România de 1999 lei. Un procesor ceva mai potent ar fi întregit tabloul, însă chiar şi aşa acest smartphone atrage şi sunt sigur că în săptămânile următoare vor mai exista campanii punctuale ce îl vor face şi mai atractiv.

Motorola Edge 30 va fi disponibil la retailerii locali din 3 mai.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.