OnePlus Ace Racing Edition va fi lansat oficial pe 17 mai

/
/
15 mai 22
/

Săptămâna viitoare va fi una foarte activă pentru OnePlus, companie care se pregăteşte să lanseze cel puţin două smartphone-uri. Dacă într-un articol anterior aflam că OnePlus Nord 2T 5G va fi anunţat oficial pe 19 mai, în cele ce urmează descoperim detalii despre un nou device ce va fi prezentat pe 17 mai – OnePlus Ace Racing Edition.

Despre OnePlus Nord 2T 5G ştim sigur că va fi lansat inclusiv în Europa, însă nu acelaşi lucru îl putem spune şi despre OnePlus Ace Racing Edition. Acesta ar urma să fie anunţat întâi în China, iar ulterior ar putea ajunge şi la nivel global sub altă denumire.

Ce specificaţii va avea OnePlus Ace Racing Edition ?

  • ecran IPS LCD de 6.59 inci cu rezoluţie FullHD+ şi rată de refresh de 120Hz;
  • procesor MediaTek Dimensity 8100 de tip octa-core cu Mali-G510 MC6GPU;
  • 8 / 12 GB RAM LPDDR5 şi 128 / 256 GB spaţiu de stocare UFS 3.1;
  • cameră foto triplă cu senzori wide de 64 Megapixeli + ultra-wide de 8 Megapixeli + macro de 2 Megapixeli;
  • cameră frontală de 16 Megapixeli;
  • scanner de amprente lateral;
  • baterie de 5000 mAh cu încărcare rapidă la 65W;
  • dimensiuni 164.3 × 75.8 × 8.7 mm şi 205 gr. greutate.

OnePlus Ace Racing Edition se anunţă un smartphone mid-range clasic, deşi mi-ar fi plăcut pentru acest segment de piaţă să văd un ecran AMOLED cu scanner de amprente integrat şi un ansamblu foto mai bun.

Sigur că nu ştim încă preţul, unu care l-ar putea transforma într-un telefon interesant.

Sursa: gizmochina.com
Categorii: OnePlus
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

OnePlus anunţă lansarea gamei de smartphone-uri OnePlus Turbo, una gândită pentru gaming şi autonomii mult peste medie

OnePlus a anunţat lansarea unei noi game de smartphone-uri, una care va oferi „o experienţă de gaming fără precedent” şi cea mai bună autonomie din clasa sa. Aceasta se va numi OnePlus Turbo, un nume cam neinspirat din punctul meu de vedere (spun asta pentru că OnePlus Turbo va fi lansată iniţial în China şi…

OnePlus 15R va fi echipat cu o baterie de 7400 mAh, cel mai mare acumulator utilizat la nivel global pe un smartphone OnePlus (va ajunge pe canal oficial şi în România)

OnePlus 15R este un smartphone upper mid-range ce se va lansa la nivel global pe data de 17 decembrie. Şi cum mai sunt doar câteva zile până la evenimentul de prezentare, producătorul chinez a dat startul campaniei de teasing.

OnePlus Ace 6T – ecran AMOLED cu rată de refresh la 165Hz, Qualcomm Snapdragon 8 Gen 5 şi baterie de 8300 mAh cu încărcare rapidă pe fir la 100W

Într-un articol anterior vă spuneam că OnePlus va lansa în această săptămână un nou smartphone interesant, un upper mid-range ce va întoarce câteva priviri. Iată că acest lucru s-a întâmplat, iar OnePlus Ace 6T a fost prezentat oficial în China.