Xiaomi Redmi Note 12 – câteva detalii hardware

/
/
12 iun. 22
/

Xiaomi Redmi Note 11 a fost lansat oficial în toamna anului trecut, astfel că a venit vremea să discutăm despre viitoare generaţie – Xiaomi Redmi Note 12. Seria Redmi Note a celor de la Xiaomi este una dintre cele mai de succes din întreaga industrie, producătorul chinez reuşind să comercializeze în timp sute de milioane de device-uri.

S-ar părea că Xiaomi Redmi Note 12 va prelua foarte multe caracteristici de la Xiaomi Redmi Note 11, iar pe altele le va upgrada. Smartphone-ul va veni cu o cameră foto triplă cu un senzor principal de 50 Megapixeli, display cu rezoluţie FullHD+ şi rată de refresh de 120Hz (probabil tot un IPS LCD), conectivitate 5G şi un procesor nou (aici nu avem încă detalii, însă este foarte posibil să avem parte de un model MediaTek, poate Dimensity 1300 sau chiar ceva mai puternic din seria Dimensity 8000).

În rest sunt toate şansele să avem specificaţii similare cu cele existente pe Xiaomi Redmi Note 11, ceea ce nu este un lucru rău. Pentru un telefon cu preţ de sub 1000 lei acesta se prezintă chiar foarte bine (varianta globală):

  • display AMOLED de 6.43 inch cu rezoluție FullHD+ (2400 x 1080 pixeli), rată de refresh adaptivă 90Hz, DCI-P3, luminozitate maximă de 700 nits, certificare IP53;
  • procesor Qualcomm Snapdragon 680 de tip octa-core, Adreno 610 GPU, 4 / 6 GB RAM LPDDR4X și 64 / 128 GB stocare UFS 2.2 + slot pentru cardurile microSD de până la 1 TB;
  • MIUI 13 bazat pe Android 11;
  • 4G, dual-sim, Wi-Fi a/b/g/n/ac, dual-band, Wi-Fi direct, hotspot, bluetooth 5.1, NFC (în anumite regiuni), A-GPS, GLONASS și BDS pe partea de localizare, USB Type-C, jack de 3.5 mm, radio FM, port infraroşu, scanner de amprentă lateral, difuzoare stereo;
  • 50 Megapixeli cu f/2.0, PDAF, LED flash + 8 Megapixeli ultra-wide cu f/2.2 la 118 grade + 2 Megapixeli macro cu f/2.4 + 2 Megapixeli pentru adâncimea de câmp cu f/2.4, cameră frontală de 13 Megapixeli cu f/2.4 şi tehnologie AI;
  • baterie de 5000 mAh cu încărcare rapidă la 33W (de la 0 la 100% în 58 minute), greutate de 179 gr. şi dimensiuni 159.87 x 73.87 x 8.09 mm.
Sursa: 91mobiles.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Xiaomi 17 Max va fi lansat curând, iar acesta va veni sigur cu o baterie generoasă de 8000 mAh (iată ce mai ştim despre device)

Seria Xiaomi 17 este disponibilă de ceva timp pe piaţă, în luna martie a acestui an fiind lansată oficial şi în România. Aceasta este formată din două smartphone-uri:

TOP 10: Cele mai bine vândute smartphone-uri în primul trimestru din 2026

Piaţa globală de telefoane inteligente trece printr-o perioadă extrem de dificilă, iar de data aceasta nu ne mai referim strict la nivel de cerere şi ofertă.

Smartphone-ul Xiaomi Redmi A7 Pro a ajuns pe canal oficial în România (ce primeşti pentru 599 lei?)

Xiaomi Redmi A7 Pro este un smartphone ce a fost lansat oficial la mijlocul lunii trecute în India. Iniţial am crezut că acesta nu va ajunge în România, însă recent a apărut pe lista noutăţilor de pe mi.com/ro.