Blue Air nu va relua zborurile nici după 10 octombrie

/
/
2 oct. 22
/

Luna trecută a fost un dezastru total pentru tot ce înseamnă si a însemnat vreodată Blue Air. Începând cu data de 6 septembrie compania aeriană a oprit toate zborurile, iar de atunci şi până în prezent niciun avion Blue Air nu şi-a reluat cursele regulate.

Zecii de mii de români au fost afectaţi de problemele Blue Air, tocmai de aceea consider că în cazul în care compania îşi va mai relua vreodată activitatea, va trebui să tragă din greu pentru a-şi reface imaginea de companie serioasă (în prezent nu ştiu cine va mai risca să zboare cu ei).

Momentan Blue Air a transmis printr-un comunicat oficial că nu va fi capabilă să reia zborurile începând cu data de 10 octombrie, cum a informat iniţial. Operatorul aerian cu capital românesc se află în discuţii cu potenţiali investitori, creditori şi Guvernul României pentru o restructurare a profilului de capital.

Pentru că lucrurile nu evoluează într-un ritm dorit de reprezentanţii companiei, în acest ultimul comunicat nu a mai fost oferită o dată estimativă de reluare a zborurilor.

Iată intreg comunicatul:

„Multiplele dificultăți financiare și operaționale, generate de pandemia COVID-19, s-au făcut simțite într-o manieră severă la nivelul tuturor companiilor aeriene, însă cu și mai mare intensitate de către companiile aeriene regionale private care se luptă pentru supraviețuire. În pofida acestor greutăți și a altor elemente adverse, Blue Air – o mândră companie privată românească, face tot posibilul pentru a își relua operațiunile de zbor.

În acest scop, Blue Air se află în prezent în discuții cu potențialii investitori, creditori și Guvernul României pentru a-și restructura profilul de capital, astfel încât să poată reîncepe operațiunile aeriene. Având în vedere, însă, complexitatea acestui proces, Blue Air nu este, din păcate, încă în măsură să reînceapă să zboare din data de 10 octombrie 2022. Blue Air va trasnmite un anunț imediat după finalizarea discuțiilor în curs cu privire la momentul la care estimează că flota sa va decola din nou.

Blue Air regretă în mod sincer neplăcerile cauzate atât pasagerilor, cât și angajaților, creditorilor și furnizorilor săi, și continuă să depună toate eforturile necesare pentru a minimiza întârzierile în vederea reluării operațiunilor.”

Sursa: profit.ro, foto
Categorii: Diverse
Cuvinte cheie: Blue Air, companie aeriana
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Digi Mobil nu mai are niciun iPhone în oferta sa de smartphone-uri la început de 2026 (nu pare a exista mare compatibilitate între DIGI şi produsele Apple)

Conform celui mai recent raport Counterpoint Research, 7 din cele mai bine 10 vândute smartphone-uri în 2025 au fost iPhone-uri, iar la nivel global Apple a fost anul trecut cel mai mare producător de telefoane inteligente după volume, mărul muşcat livrând aproape 250 de milioane de unităţi în întreaga lume.

TOP 10: Oferte eMAG din 31.01.26 (televizor OLED LG cu reducere de 15% și note bune în review-uri, Google Pixel 10 la 2542 lei*, mouse ASUS cu bluetooth și capace interschimbabile etc)

Am făcut o listă cu 10 oferte eMAG, iar printre ele se află de la o mașină de spălat cu funcție de uscător din portofoliul Samsung și până la un multifuncțional inkjet Epson cu alimentare pe sistem CISS.

Am văzut Train Dreams, film cu patru nominalizări la Oscar în 2026 şi cred că a fost cel mai plictisitor film din ultimele câteva luni (îl găsiţi pe Netflix)

Bine aţi revenit la un nou articol din categoria„am văzut”, secţiune în care îmi exprim o părere personală despre un film, documentar sau serial, opinie pe baza căreia vă aştept să discutăm în zona de comentarii.