ZTE Red Magic 8 Pro şi 8 Pro Plus – detalii oficiale pentru cele mai frumoase smartphone-uri de gaming din 2022

26/12/2022

ZTE a anunţat două noi smartphone-uri de gaming, telefoane de top cu estetică foarte plăcută şi specificaţii premium – ZTE Red Magic 8 Pro şi 8 Pro Plus.

Cele două device-uri sunt asemănătoare, între ele existând diferenţe doar la nivel de baterie:

  • ZTE Red Magic 8 Pro – acumulator de 6000 mAh cu încărcare rapidă la 80W;
  • ZTE Red Magic 8 Pro Plus – acumulator de 5000 mAh cu încărcare rapidă la 165W.

În rest avem unul şi acelaşi smartphone, terminal cu display OLED cu rată de refresh de 120Hz şi touch sampling rate de 960Hz, margini foarte înguste (doar 1.48 mm) şi cameră frontală integrată sub ecran, de aici şi conceptul de full view display.

Există şi un sistem de răcire avansat, ICE 11.0, unul ce vine cu ventilator integrat şi răcire pe bază de lichid. Telefoanele dispun de cipul secundar Red Core 2 (acesta a fost dezvoltat in-house de către ZTE şi oferă anumite plusuri în jocuri – optimizează vibraţiile, sunetul, calitatea efectelor şi timpul de răspuns al butoanelor trigger), difuzoare stereo cu tehnologia Snadpragon Sound şi butoane trigger cu un touch sampling rate de 520Hz.

Specificaţii complete pentru ZTE Red Magic 8 Pro / 8 Pro Plus:

  • display OLED de 6.8 inch cu rezoluție 2480 x 1116 pixeli, rată de refresh de 120Hz, accelerare tactilă la 960Hz, 10 bit, acoperă gama de culori DCI-P3, luminozitate de până la 1300 nits, 1440Hz PWM dimming;
  • procesor Qualcomm Snapdragon 8 Gen 2 de tip octa-core dezvoltat pe 4nm, Adreno 740 GPU, 8 / 12 / 16 GB RAM LPDDR5x și 128 / 256 / 512 GB / 1 TB  spațiu de stocare UFS 4.0;
  • Android 13 cu Redmagic OS 6.0;
  • 5G NSA + SA, 4G VoLTE, Wi-Fi a/b/g/n/ac/ax, dual-band, Wi-Fi direct, hotspot, bluetooth 5.1, USB Type-C, NFC, A-GPS, GPS (L1 + L5), GLONASS și BDS, jack de 3.5 mm, scanner de amprentă în display, difuzoare stereo frontale cu tehnologie Snapdragon Sound, Hi-Fi Audio;
  • cameră principală cu senzor Samsung GN5 de 50 Megapixeli și f/1.8, dimensiune a pixelului de 0.8 microni, zoom optic 2x, detecție de fază, LED flash, 8 Megapixeli ultra-wide la 120 de grade, 2 Megapixeli macro, filmare 8K la 30 fps, cameră frontală integrată în display de 16 Megapixeli, f/2.0;
  • baterie de 6000 mAh cu încărcare rapidă la 80W (de la 0 la 100% în 35 minute) pentru 8 Pro / 5000 mAh cu încărcare rapidă la 165W (de la 0 la 100% în 14 minute) pentru 8 Pro Plus, dimensiuni de 163.98 × 76.35 × 8.9 mm, 228 gr greutate (8 Pro) / 230 gr. greutate (8 Pro Plus).

ZTE Red Magic 8 Pro şi 8 Pro Plus vor fi disponibile pentru început în China la următoarele preţuri:

  • ZTE Red Magic 8 Pro cu 8 GB RAM şi 128 GB spaţiu de stocare – 632 dolari;
  • ZTE Red Magic 8 Pro cu 8 GB RAM şi 256 GB spaţiu de stocare – 689 dolari;
  • ZTE Red Magic 8 Pro cu 12 GB RAM şi 256 GB spaţiu de stocare – 718 dolari;
  • ZTE Red Magic 8 Pro Plus cu 12 GB RAM şi 256 GB spaţiu de stocare – 747 dolari;
  • ZTE Red Magic 8 Pro Plus cu 16 GB RAM şi 512 GB spaţiu de stocare – 833 dolari;
  • ZTE Red Magic 8 Pro Plus cu 16 GB RAM şi 1 TB spaţiu de stocare – 1005 dolari.
Sursa: fonearena.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.