Flagship-ul OnePlus 11 apare în primele fotografii reale

/
/
2 ian. 23
/

OnePlus 11 este flagship-ul pregătit de producătorul chinez pentru prima parte a acestui an. Varianta pentru China urmează a fi lansată oficial pe 4 ianuarie (adică peste doar 2 zile), în timp ce versiunea globală va fi prezentată pe 7 februarie.

Despre telefon am tot scris în ultima lună, însă acum avem parte de primele fotografii reale:

În imagini se văd cel puţin două modele OnePlus 11 pregătite de prezentare într-un magazin fizic, iar acestea confirmă toate trăsătorile estetice apărute până acum în imaginile tip randare. Avem un ecran cu display curbat, spate din sticlă cu modul foto rotund ce comunică destul de ciudat cu partea laterală, iar numele Hasselblad este scris pe orizontală.

Cât despre telefon, iată ce ştim până acum la nivel hardware:

  • ecran AMOLED E4 de 6.7 inci cu rezoluţie Quad HD+, rată de refresh de 120Hz, certificare IP54 ce atestă rezistenţa la apă şi praf;
  • procesor octa-core Qualcomm Snapdragon 8 Gen 2 + Adreno 740 GPU;
  • 12 / 16 GB RAM LPDDR5X şi 256 / 512 GB spaţiu de stocare UFS 4.0;
  • OxygenOS 13 bazat pe Android 13;
  • cameră foto triplă cu senzor wide de 50 Megapixeli cu senzor Sony IMX890 + senzor ultra-wide Sony IMX581 de 48 Megapixeli şi senzor telephoto Sony IMX709 de 32 Megapixeli;
  • cameră frontală de 16 Megapixeli;
  • 5G SA / NSA, Wi-Fi 6E, Bluetooth 5.3, difuzoare stereo Dolby Atmos, scanner de amprente integrat în display;
  • baterie de 5000 mAh cu încărcare rapidă la 100W.

Singura necunoscută despre OnePlus 11 rămâne preţul, însă ţinând cont că vorbim de un flagship, vom avea unul de plecare de cel puţin 850 – 900 euro în Europa.

Sursa: gizmochina.com
Categorii: OnePlus
Cuvinte cheie: flagship, OnePlus, OnePlus 11
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

OnePlus 15R – detalii oficiale, imagini şi preţ în Europa (estimat pentru România)

În urmă cu doar câteva ore a fost lansat la nivel global noul smartphone OnePlus 15R, un upper mid-range cu destul de mult potenţial.

OnePlus anunţă lansarea gamei de smartphone-uri OnePlus Turbo, una gândită pentru gaming şi autonomii mult peste medie

OnePlus a anunţat lansarea unei noi game de smartphone-uri, una care va oferi „o experienţă de gaming fără precedent” şi cea mai bună autonomie din clasa sa. Aceasta se va numi OnePlus Turbo, un nume cam neinspirat din punctul meu de vedere (spun asta pentru că OnePlus Turbo va fi lansată iniţial în China şi…

OnePlus 15R va fi echipat cu o baterie de 7400 mAh, cel mai mare acumulator utilizat la nivel global pe un smartphone OnePlus (va ajunge pe canal oficial şi în România)

OnePlus 15R este un smartphone upper mid-range ce se va lansa la nivel global pe data de 17 decembrie. Şi cum mai sunt doar câteva zile până la evenimentul de prezentare, producătorul chinez a dat startul campaniei de teasing.