Smartphone

Sper că în 2023 nu vom mai vedea smartphone-uri noi cu Android 12, aspect ce mi se pare deja ca fiind o lipsă de respect la adresa utilizatorilor (indiferent că se promite ulterior o actualizarea rapidă). Noul Vivo Y53t îmi dovedeşte că se poate, că un telefon de buget poate veni direct din fabrică cu cea mai nouă iteraţie Android.

Cât despre device-ul în sine, nu aş putea spune că ar trebui să avem mari aşteptări, chiar dacă este un model 5G. Vivo Y53t foloseşte cel mai ieftin procesor cu modem 5G încorporat, MediaTek Dimensity 700, unul peste care chiar dacă au trecut anii, se descurcă încă decent.

Specificaţii complete pentru Vivo Y53t:

 

  • display IPS de 6.51 inch, rezoluție HD+ (1600 x 720 pixeli), rată de refresh de 60Hz;
  • procesor octa-core MediaTek Dimensity 700 realizat pe 7nm, Mali-G57 MC2 GPU, 4 / 6 / 8 GB RAM LPDDR4x, 128 GB spațiu de stocare UFS 2.2;
  • Android 13 cu interfața OriginOS Ocean;
  • 5G SA / NSA, Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac, dual-band, Bluetooh 5.1, localizare prin A-GPS, GLONASS, GALILEO, BDS și QZSS, jack audio de 3.5 mm, USB Type-C, scanner de amprente lateral;
  • cameră principală wide de 13 MP, f/1.8, PDAF + 2 MP macro, f/2.4, cameră frontală de 5 MP, f/2.0, filmează la 1080p;
  • baterie de 5000 mAh cu încărcare la 15W, dimensiuni: 164.05 × 75.60 × 8.15 mm, greutate: 186 grame.

Vivo Y53t este modest, însă pentru cei cu limită de buget poate fi o variantă.

Preţ ?

  • 4 GB RAM + 128 GB spaţiu de stocare – 144 dolari;
  • 6 GB RAM + 128 GB spaţiu de stocare – 159 dolari;
  • 8 GB RAM + 128 GB spaţiu de stocare – nu are preţ încă.

Sursa: fonearena.com

Categorii: vivo
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.