Orange a explicat de ce a redus valabilitatea extraopţiunilor cu roaming de pe cartela preplătită de la 30 la 21 de zile

/
/
1 feb. 23
/

Săptămâna trecută vă scriam că Orange a început să trimită notificări clienţilor săi legate de reducerea perioadei de valabilitate a anumitor extraopţiuni de la 30 la 21 de zile.

Între timp am aflat că vorbim doar de extraopţiunile cu roaming de pe cartele preplătite, iar operatorul portocaliu a transmis către zf.ro şi o justificare a acestei decizii:

„Recent Orange România a introdus câteva modificări în portofoliul de opţiuni PrePay. Schimbările vin din nevoia de optimizare a costurilor operaţionale, în contextul creşterii constante a costurilor de furnizare a serviciilor mobile. În acelaşi timp, dorim să le oferim în continuare clienţilor produse competitive şi să păstrăm calitatea ridicată a serviciilor Orange. Astfel, începând cu 16 ianuarie 2023, opţiunea PrePay de 6 euro credit are o valabilitate de 28 de zile, iar internetul inclus se dublează pentru primele trei luni, ajungând la 12 GB/lună. De asemenea, opţiunea de 12 euro credit va avea o valabilitate de 21 de zile pentru reîncărcările standard, însă perioada de 30 de zile de valabilitate nu se schimbă pentru clienţii fideli care reîncarcă lunar, alegând varianta de reactivare automată a opţiunii.“

După cum puteţi observa în acest exemplu clasic de text PR în care cuvintele sunt alese cu atenţie, Orange a implementat această modificări din nevoia de optimizare a costurilor operaţionale, costuri puternic influenţate în ultima perioadă de inflaţie şi de creşterea preţurilor la energie.

Exact cum am spus şi în articolul anterior, operatorii caută noi variante de monetizare care să nu implice doar scumpiri direct în preţul final. Posibil să vedem măsuri similare şi la restul pieţei.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Vrei 100 GB pe mobil, gratuit, la viteze 5G+, fără niciun fel de obligaţie contractuală în raport cu Orange (află ce trebuie să faci şi care sunt condiţiile)?

Într-un articol anterior am aflat că Orange a fost desemnată de ANCOM drept cea mai rapidă reţea din România pentru al 9-lea an consecutiv.

ANCOM confirmă că Orange este cea mai rapidă reţea din România pentru al 9-lea an consecutiv

Conectivitatea rapidă și stabilă a devenit o resursă esențială în viața de zi cu zi, iar cele mai recente date oficiale publicate de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) reconfirmă poziția de lider a operatorului Orange pe piața din România.

Orange România anunţă introducerea unei noi platforme de streaming video în oferta sa, iar dacă te abonezi până pe 31 ianuarie 2027, primeşti 50% reducere pe viaţă

Orange România ne-a informat prin intermediul unui comunicat de presă că a introdus în oferta sa o nouă platformă de streaming video.