De azi avem o nouă platformă de streaming în România, una în limba franceză – TV5 Monde Plus

/
/
15 mart. 23
/

Vă era dor de o altă platformă de streaming în România ? Dacă da, avem veşti excelente pentru voi. TV5 Monde, cea mai mare televiziune în limba franceză din lume, a lansat în ţara noastră platforma de streaming TV5 Monde Plus.

TV5 Monde Plus vine cu interfaţă şi subtitrări în limba română, iar pe platformă veţi putea găsi peste 7000 de ore de conţinut disponibil. Vorbim de filme, seriale, documentare, animaţie, programe pentru copii, toate în limba franceză.

Platforma este disponibilă în format web, sub formă de aplicaţie mobile (iOS şi Android), cât şi pe televizoare inteligente (LG şi Samsung în general, dar poate fi instalată şi pe Amazon Fire TV, Android TV sau Roku).

Există şi o veste foarte bună, TV5 Monde Plus este accesibilă în mod gratuit, cel puţin pentru moment.

Pare destul de clar că TV5 Monde Plus este o platformă nişată, una dedicată francofonilor şi francofililor din România. La nivel global mai bine de 421 de milioane de gospodării urmăresc lunar cel puţin un canal al televiziunii TV5 Monde.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Ce smartphone-uri şi tablete Xiaomi, Redmi şi POCO sunt eligibile pentru actualizarea la interfaţa HyperOS 4 bazată pe Android 17 (peste 60 de modele)?

Android 17 ar urma să fie lansat oficial în luna iunie, deci un viitor update stabil la HyperOS 4 are toate şansele să ajungă pe primele device-uri compatibile prin toamnă.

YouTube face un pas mare în faţă şi anunţă că va evidenţia clar clipurile video generate cu inteligenţa artificială

YouTube face un pas mare în faţă şi anunţă că de acum înainte vom fi informaţi când un clip video existent pe cea mai mare platformă de streaming video din lume este generat cu inteligenţa artificială.

Oferte bune la activarea Windows și Office – Office 2024 Pro la 16.99 euro

GoDeal24 aniversează 6 ani, iar shop-ul a pregătit oferte atractive la software-ul din portofoliu. Aici găsiți unele dintre cele mai bune oferte la Windows și Office în diferite iterații.