Microsoft Surface Laptop 5 – review

Microsoft Surface Laptop 5 este primul laptop al companiei din Redmond cu care am avut ocazia (în sfârșit) să mă joc. Un pic cam târziu, ar putea spune gurile rele – căci da, iată, modelul de față a ajuns, la a 5-a generație. 

Dar hei, nicio panică – așa cum designerii companiei vorbesc de ”Timeless Design” pe pagina acestui produs, și eu aș spune că n-am pierdut (aproape) nimic: design-ul seriei Surface Laptop nu s-a schimbat (mai) deloc în 7 ani (!). Da, au trecut șapte ani de când Microsoft a decis că e mai bine să facă laptop-uri decât acele device-uri Surface de tip 2-in-1, adică nici tablete, nici laptop-uri, un format care, să fim sinceri, a prins la public de la foarte puțin spre deloc. 

Cutia în care sosește Surface Laptop 5

Povestea și evoluția pe scurt a 5 generații de Surface Laptop apărute în șapte ani: Mini Display Port-ul s-a pensionat (și-a servit patria pe primele două modele Surface Laptop), în locul său s-a prezentat la datorie portul USB Type-C – mai aproape de deceniul nostru. Acesta, începând cu generația a 5-a, a căpătat și valențe Thunderbolt 4. Și cam atât. If it ain’t broke, don’t fix it – o spun chiar ei, acolo, peste ocean, nu? Bine, să nu par răutăcios, au mai venit și au plecat câteva culori chiar faine, laptop-uri îmbrăcate în Alcantra etc. Până și ecranul a avut în 2017 aceeași rezoluție cu modelul 2022 (generația a 5-a). Doar procesorul a evoluat, de la a 7-a generația la a 12-a. 

Nu cred că am văzut un laptop cu un design atât de longeviv, deși parcă și ”ăia cu măru” au apucături similare (obicei contrar la taiwanezi, care de la an la an încearcă din răsputeri să aducă elemente noi, precum am menționat în articolul anterior, la Zenbook Pro 16). Dar în minutele următoare ne vom convinge cât de adevărate sunt sau nu aceste vorbe, legate de tradiționalism/abordarea conservatoare și cum se prezintă deja bătrânul șasiu într-o lume în continuă schimbare.

Specificații

Notebook

Date tehnice
Microsoft Surface Laptop 5
EcranIPS de 13,5 inch, format 3:2, 2256 x 1504 (201 PPI), 60Hz, ecran tactil, glossy, Gorilla Glass 5
ProcesorIntel Core i7-1265U

10 nuclee fizice (2 Performance, 8 Efficient);

12 fire de execuție (tehnologia Hyper-Threading este valabilă doar pentru cele 2 nuclee de Performance);

Frecvența Max-Turbo 4800 MHz;

12 MB Intel Smart cache;

15W base TDP, maximum 55W.
Placă grafică integratăIntel Iris Xe
Memorie16 GB LPDDR5x onboard
SSD256 GB SSD SK Hynix (HFM256GD3GX013N), PCIe Gen3 x4, M.2 2230
Sistem de operareWindows 11 Pro preinstalat
ConectivitateWiFi 6 (Intel AX201), Bluetooth 5.1, 1 x USB-C cu USB 4.0/Thunderbolt 4, 1 x USB-A 3.1, 3.5mm headphone jack, 1 x Surface Connect port, tastatură cu iluminare albă, cameră web ce înregistrează la 720p cu 30 fps
BaterieBaterie
46Wh, încărcător 65W

Dimensiuni30,8 cm x 22,3 cm x 1,45 cm
Greutate1.29 kg

Design, Construcție, Conectică

Unghiul maxim de deschidere al ecranului

Caracteristica de bază a seriei Surface este portabilitatea. Și laptop-ul maximizează toate detaliile în jurul acestui concept.

Avem un șasiu full aluminiu, foarte compact (sub 1.5 cm întregul corp, cu ecranul închis), rezultând un laptop extrem de portabil – la sub 1.3 kg. La primul contact am presupus că șasiul integrează și un aliaj de magneziu, dar nu. Doar aluminiu. Dar acest fapt face laptop-ul mai rigid, îți transmite mai multă încredere. Nu am avut nicio senzație de fragilitate. 

Stratul de aluminiu de pe zona Palm Rest-ului și din jurul tastelor este solid, tastatura nu flambează, nu se va încovoia sub presiunea exercitată – nici măcar în zona de mijloc, deasupra tastei Space, unde multe laptop-uri subțiri au punctul slab. Palm rest-ul adună foarte puțin amprentele, aproape insesizabil. Pe capac însă urmele sunt mai vizibile. 

Și oricât de ușor e laptop-ul, capacul său se deschide cu o singură mână, fără ca laptop-ul (partea inferioară) să se ridice odată cu el de pe masă. Capacul / panoul rămâne ferm, nu se îndoaie precum am întâlnit la multe laptop-uri. Aici cu siguranță și sticla Gorilla Glass 5 are o mică contribuție, în ranforsarea ecranului.

La așa un laptop ușor mergea un încărcător pe măsură. Și da, încărcătorul de 65W este cât un card bancar, mic și super ușor. 

Dimensiunile încărcătorului raportate la un card

La încărcare parcă l-am pus un pic în dificultate, am măsurat chiar și 63 grade Celsius la suprafața încărcătorului, deci atenție unde stă încărcătorul, să nu îl acoperiți cu ceva din neatenție. Dar aceste temperaturi extreme au apărut doar când am încărcat laptop-ul de la 0 la 100%, la o încărcare scurtă nu apucă să se încingă atât de mult. Ce mi-a mai plăcut la acest încărcător că are în dotare și un port USB pt încărcare. Veți aprecia asta mai ales dacă aveți număr limitat de prize prin vecinătate. Dar nu vă faceți iluzii, output-ul e de 5V cu 1A.  

Apropo de încărcare, în 15 minute a ajuns de la 0 la 20%, apoi în 30 de min la 38%, în 60 de minute la 70%, într-o oră și 20 de minute la 90%.

Singura mențiune notabilă legată de conectică este portul de încărcare magnetic Surface Connect.

Am apreciat la acest conector magnetic faptul că este reversibil, poți să aranjezi astfel firul cât mai convenabil (firul către tine, sau către spatele laptop-ului). Evident, pentru 2023 aș fi preferat să văd un port de încărcare Type-C – dar hei, ce am mai vedea nou la viitorul Surface Laptop 6, nu? 

Conectica este atât de elementară, spartană, că era să o trec cu vederea (precum a făcut și Microsoft?). Un port USB 3.1 Type A, pentru device-urile tradiționale (maus, stick/dongle USB, imprimantă etc), un port USB Type-C ce a căpătat și interfață Thunderbolt 4 (adiție importantă, adusă odată cu actuala generație Surface Laptop 5) și un jack audio. 

Pe dreapta avem portul de încărcare magnetic, Surface Connect, menționat mai sus. Cam atât. 

Ecran și sunet

Display-ul de 13.5 inci are margini generoase și reflectă spațiul ambiant

Revenind la laptop, mi-a plăcut enorm formatul 3:2 al ecranului, este ideal pentru productivitate – doar pentru asta a fost creat seria Surface. Poți număra pe degetele de la o mână modelele de laptop-uri de pe piață care au o asemenea rezoluție pe verticală și un format atât de prietenos cu zona de productivitate.

Deși prima mea impresie despre ecranul lui Surface Laptop 5 nu a fost chiar cea mai bună – marginile groase m-au aruncat înapoi 5-6 ani când ”atâta se putea”. Sper că anul acesta Microsoft să facă pasul către secolul 21, sunt convins că Surface 6 ar fi muuult mai arătos cu un bezel de 3-4 mm și surpriză – la același șasiu ar putea primi și un ecran cu cel puțin 0,5” mai mare, doar din această șlefuire a marginilor. Adică ar fi posibil un ecran de 14” pe același șasiu. De ce nu, Microsoft?

Detalii legate de display-ul integrat pe Surface Laptop 5

În schimb ecranul este luminos, aproape 400 nits am reușit să măsor cu ajutorul calibratorului. Contrastul mediu-bun: 1230:1, și asta datorită nivelului de negru (black luminance), de 0,3cd/m2, o valoare ce putea un pic mai bună. SRGB-ul este de 95%, adică culorile sunt reale, fidele. Cei ce caută spații de culoare Adobe RGB și DCI-P3 vor trebui să caute în altă parte. 

Uniformitatea ecranului este bună, doar în zona inferioară a ecranului am observat o diferență de 7-8-10%, care încă se încadrează în standarde (majoritatea nu vor vedea/percepe diferența cu ochiul liber), dar evident, am văzut și ecrane cu uniformitate mai bună.   

Uniformitatea display-ului de pe Surface Laptop 5

Speaker-ele Omnisonic sunt ascunse sub tastatură, în stânga și dreapta și surprinzător, avem un sunet puternic (am măsurat și peste 65dB, chiar 70dB) însă sunetul se cam sparge peste 90%, înaltele și vocea devin prea stridente, ascuțite, dar cu un volum la 50-60% am putut să mă bucur de claritate, spațialitate, un sunet destul de corect în piese precum Long After You’re Gone. Ba chiar am simțit și joasele, evident, la nivelul șasiului de față, nu îl comparăm absurd, cu boxe dedicate. Cred că la un Macbook Air am mai fost atât de surprins de calitatea sunetului, ceva neașteptat dintr-un șasiu atât de compact. 

Tastatură și touchpad

Tastatura este de-a dreptul excelentă

Există o adevărată cultură în jurul laptop-urilor Surface în State, și nu numai. Unul din caracteristicile cele mai îndrăgite este tastatura prietenoasă, precisă și touchpad-ul. 

Și da, ambele au fost la înălțime. Am văzut pe forumuri etc că mulți spun că e cea mai reușită tastatură de pe un laptop compact – și sincer, nu i-aș contrazice. Deși mi se pare prea radicală această ”cea mai”. 

Am văzut nu zeci, ci peste o sută de laptop-uri de-a lungul carierei mele, și da, aș putea să includ tastatura asta în Top 5 – 10 personal. Dar nu m-as avânta să spun că este Acel Cel mai Cel. 

Și da, mi-a plăcut mai mult decât tastatura scissor de pe MacBook Air. În caz că se pune întrebarea :). În primul rând deoarece cursa tastelor e mai mare ca la Apple, iar mie îmi plac tastaturile cu actuare pe cursă mai lungă. 

Tastatura are retro-iluminare albă – o semnătură obișnuită a laptop-urilor de productivitate. Nimic fancy aici, nici nu era cazul. 3 nivele de iluminare, suficiente pentru orice intensitate a luminii ambientale seara.  

Touchpad-ul are dimensiuni normale

Și touchpad-ul este de calitate, nu am pus pe masă mouse-ul meu Logitech pe durata testelor, și asta nu e puțin lucru (nu sunt un mare fan al touchpad-ului în general).

Performanțe

Știți și voi vorba aceea: ”De frumoasă, ești frumoasă! De deșteaptă… esti frumoasă!” 

Cam așa și Surface Laptop 5. 

De performant, Microsoft Surface Laptop este foarte frumos, portabil. Dar să lăsăm glumele la o parte. Vorbim de un laptop ultraportabil, era clar că nu aici trebuie să căutăm atuurile laptop-ului. 

Adică OK, avem un procesor i7. Intel Core i7 1265U. 

Specificații legate de Surface Laptop 5

Dar și procesoarele acestea, vedeți voi, sunt de multe feluri. În față avem un i7, adică un model de top, în categoria ”pană” adică procesoare care nu consumă mult (TDP 15W) și care balansează perfect performanța cu consumul, temperaturi, zgomot sistem răcire și autonomie.

Dacă ar fi să ne uităm strict la performanțele în Geekbench sau PCMark10, chiar nu stă rău deloc cel mai nou Surface Laptop 5. Cu acest scor, se poziționează peste majoritatea laptop-urilor destinate segmentului Office și cam asta s-a dorit de la el.

Surface Laptop 5 nu este, sub nicio formă, un portabil gândit pentru task-uri grele, precum randări, editare ce să necesite putere de calcul 100%.  

Pentru că profilul de temperatură/zgomot creat de inginerii Microsoft va interveni tocmai când vreți să scoateți ”untul” din micuțul laptop, și sistemul va frâna. Vedeți mai jos curba de performanță a procesorului după ce am rulat de 10 ori consecutiv Cinebench R15. La prima rulare, super! 1533 de puncte este ceva chiar frumos. Dar ce să vedeți? la o doua rulare 1199, la a cincea deja sub 1000…și de-abia s-a liniștit și și-a mai revenit / stabilizat pe la a 8-a, 9-a, 10-a rulare, dar având un scos cu mult sub 50% față de prima rulare a benchmark-ului ce ocupă toate nucleele, fizice și virtuale la un loc.

Evoluția punctajului obținut în CineBench R15 după 10 teste făcute în mod consecutiv

Frecvențele pleacă de la 3200 MHz și coboară la ~1200 MHz (pe scenarii multicore, 100% load). 

În paralel, se întâmplă și fenomenul: de la 50W TDP procesorul ajunge la sub 10W:

Iar temperaturile scad, evident, căci acesta era și scopul final – stabilizarea sistemului sub stress (throttling), de la 92C la puțin peste 50C. 

Temperaturile la suprafața laptop-ului sunt bune (aprox. temperatura corpului), însă când am pus sub stres sistemul, în randari CineBench R23 în sesiuni de 10 minute, am măsurat 44-46C în partea superioară a tastaturii (cele 4 rânduri de taste, dinspre ecran) , respectiv 36-38C pe partea inferioară a tastaturii (primele două rânduri de taste, din vecinătatea Numpad-ului), respectiv 36-37C pe Palmrest și Numpad.    

Zgomotul este unul din atuurile laptop-ului. În cele mai multe momente, laptop-ul este silențios, sub 30dB, doar sub încărcare 100% ajunge la 36-38dB, dar rămâne mereu sub 40dB. Deci ultimul lucru pe care aș putea să-l reproșez acestui laptop este gălăgia. Chiar mi-as fi dorit un profil puțin mai agresiv, culmea, pentru ventilator, dar sincer, în mediul Office profilul actual este fix ce trebuie. 

Stocare și performanțe SSD

256GB…SSD-ul SK Hynix este decent de rapid, în schimb spațiul…eu pur și simplu nu înțeleg oamenii care cred că în secolul 21 poți ”supraviețui” cu mai puțin de 200 GB (după ce instalezi și Office, cobori simțitor sub 200GB, căci nici Windows-ul 11 nu este chiar micuț). 

În fine, există și SSD-uri externe, stick-uri USB, NAS-uri etc, sau Microsoft vrea să ne împingă către OneDrive-ul lor prin orice mijloace?

CrystalDiskMark pe Microsoft Surface Laptop 5

SSD-ul este upgradabil, dar manopera nu e chiar pentru oricine – SSD-ul este ascuns sub tastatură, Tastatura este prinsă cu niște magneți destul de puternici de carcasă, deconectate panglici de date pentru a putea da deoparte tastatura. Pe scurt, mai bine trimiteți în service laptop-ul dacă vreți un upgrade de spațiu de stocare, asta dacă nu ați mai făcut servisare de laptop-uri anterior.

Autonomie

Încărcătorul de 65W

 

Autonomia laptop-ului chiar a fost o supriză plăcută pentru mine, mai ales că am plecat la drum cu prejudecăți, știind să Microsoft Surface Laptop 5 are o baterie micuță, de doar 46Wh.

Rezultate obținute de Surface Laptop 5 într-un test de autonomie

Dar după ce am lucrat mai multe seri pe laptop, mi-am dat seama că e cazul să pun PCMark10 la lucru, și calculele mele s-au adeverit: cu o luminozitate de 160cd/m2, în Modern Office Battery Life, adică practic simularea unei zi la birou, sarcini ușoare (pentru procesor) – web conference, browsing, editare text / web design etc 

Și da, pentru o baterie mică – spre medie ca și capacitate, 10 ore și 40 de minute este un timp bun!

Preț

Microsoft Surface Laptop 5 cu Intel Core i7, 16 GB RAM și SSD de 512 GB – 9804 lei;

Microsoft Surface Laptop 5
3.2 / 5 Gadget Score
Pro
  • compact, subțire și ușor - doar 1,29kg ;
  • autonomie - o zi de muncă de tip office liniștit;
  • ecran luminos, touchscreen ;
  • tastatura;
  • experiență audio cu mult peste categoria din care face parte (speakere Omnisonic);
Contra
  • performanțe doar de office ;
  • preț puțin cam piperat (configurația de față aprox 9000 Lei);
  • subțire la capitolul porturi ;
Concluzii

Microsoft Surface Laptop 5 se adresează celor ce caută un laptop ultraportabil, bine construit, șasiu robust, autonomie cât mai mare. Doar că aici intervine prețul. Nu am găsit modelul de față vândut oficial la noi, doar pe marketplace, la un preț de 9000 Lei, respectiv 7000 Lei varianta de pornire cu Intel Core i5.

Știu, este un preț greu de digerat, unii ar putea să îmi vorbească de soluții precum LG Gram 14, un laptop cu șasiu din magneziu si greutate de 999g, adică da, sub 1kg, la un preț de 5200 Lei, și care oferă performanță mai mare (vine cu procesor superior i7 1260P), autonomie mult mai mare (baterie de 72Wh). Și culmea, ecranul lui LG Gram are culori mai bogate (paleta cromatică largă, DCI-P3 99%). Și conectică mai bogată…

Dar comparația este mai complexă, nu e una de tip mere cu mere. Nu ai cum să compari un șasiu de aluminiu cu unul din aliaj de magneziu. Nici un ecran 3;2 cu touch, cu luminozitate de 400 nits cu unul mai comun, 16:10, cu 350nits. Iar tastatura și sunetul pe Surface Laptop 5…chiar sunt atuuri.

Și m-aș fi uitat la XPS 13, dar nici gama asta nu este una tocmai ieftină (tot peste 10.000 Lei încep prețurile). Dacă aș renunța la unele din punctele forte, precum greutatea și ecranul 3:2, de la 6000 Lei există o paletă bogată de Zenbook-uri 14 cu OLED, Dar iar ajung la comparații mere cu pere.

Pentru că vedeți voi, Surface Laptop 5 are câteva specificații care îl fac unic. Și îl vei iubi pentru asta, dacă îl vei alege

Design
Ecran
Sunet
Conectivitate
Performanță
Autonomie
Raport preț / specificații
Cezar Dumitrescu
Cel mai nou membru al echipei Gadget.ro. Veți găsi articole, review-uri și editoriale pe diverse teme din domeniul tech.