Pixel Tablet – tabletă cu dock, funcție de smart display și smart speaker și autonomie de până la 12 ore în streaming video

/
/
11 mai 23
/

Alături de Pixel 7a și Pixel Fold a fost anunțată și o tabletă denumită Google Pixel Tablet. Au încercat să nu fie doar tabletă ci să aibă și roluri adiționale cu dock-ul de încărcare din pachet.

După cum știți, piața de tablete se află în cădere liberă potrivit statisticilor furnizate în Q1 2023 și compilate de Cosmin Mușat pe aici. Google vrea să joace diferit, iar Pixel Tablet are în pachet un dock de încărcare ce are difuzoare integrate. De aici și concluzia din titlu că Pixel Tablet se transformă în smart display sau smart speaker.

Dock magnetic pentru încărcare

La 10.95 inci în diagonală aș spune că este aproape perfectă spre a fi poziționată în bucătărie, spre exemplu.

Haideți să descoperim împreună ce specificații animă Google Pixel Tablet:

Tabletă

Date tehnice
Google Pixel Tablet
Data de lansare10 mai 2023
EcranIPS de 10.95 inci cu rezoluție 2560 x 1600 pixeli, aspect 16:10, 276 ppi, raport display / corp de 79.7%
ProcesorGoogle Tensor G2 dezoltat pe 5nm, octa-core cu 2 x Cortex-X1 cu 2.85 GHz, 2 x Cortex-A78 la 2.35 GHz și 4 x Cortex-A55 la 1.8 GHz
Memorie8 GB RAM și 128 / 256 GB stocare de tip UFS 3.1
GPUMali-G710 MP7
Sistem de operareAndroid 13
ConectivitateWi-Fi a/b/g/n/ac/6, dual-band, bluetooth 5.2, USB Type-C 3.2 Gen1, suport UWB,
Cameră foto și videowide de 8 Megapixeli cu f/2.0, focus fix, dimensiune a senzorului de 1/4", dimensiune a pixelului de 1.12µm, echivalent 24mm

+

același senzor adus și în partea frontală pentru selfie-uri și conferințe
Baterie27Wh
Greutate493 gr.
Dimensiuni258 x 169 x 8.1 mm

Au adus și un material video:

httpvh://youtu.be/CRRYRhFLrbY

Tableta a ajuns și în magazinul online al Google din Germania. Prețul său este de 679 euro și sunt două variante de culoare: Porcelain și Hazel.

Cum spuneam și mai sus, în pachet este și dock-ul din imagini, dock ce are și difuzoare integrate și ajută la transformarea în boxă smart ad-hoc.

Cred că este și unul dintre puținele puncte PRO, dock-ul magnetic cu funcție de smart speaker și încărcare a tabletei

Pe de altă parte, prețul din Europa mi se pare destul de mare. Întradevăr, au pus cel mai bun procesor din oferta curentă a Google + co-procesorul Titan pentru partea de securitate, dar discutăm despre o tabletă cu panel IPS…, măcar au pus luminozitate de până la 500 nits, 8 GB memorie RAM de tip DDR5, stocare de tip UFS 3.1. La camerele foto nu înțeleg de ce au optat pentru focus fix și nu pentru autofocus, parcă ne întoarcem în 2010. Înțeleg că nu este achiziționată pentru funcțiile sale foto și video.

Raportul display / corp nu este printre cele mai bune din piață, dimpotrivă

Aștept opiniile voastre în secțiunea de comentarii.

Sursa: blog.google.com
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S26 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

TOP 10: Cele mai bune telefoane mobile cu preț de până în 3000 lei – 07.26

Am făcut o listă cu 10 telefoane mobile ce au preț de până în 3000 lei și punctează la raportul preț / specificații.

Cum arată clona de Google Pixel 8 Pro din Coreea de Nord (cunoscută drept „Pixel-ul Poporului”)?

Dacă în urmă cu mulţi ani mai toate smartphone-urile chinezeşti erau copie după ceva existent deja în piaţă, în prezent producătorii chinezi (cel puţin cei cunoscuţi) au ajuns la nivelul în care vin cu propria estetică şi astfel conceptul de clonă a cam dispărut din peisajul cotidian (deşi pe OLX încă se vând astfel de…

Google a lansat oficial blogul Google România (un spaţiu dedicat celor mai noi ştiri despre compania americană)

Am primit azi în inbox un comunicat interesant, unul care spunea că Google a lansat oficial blogul Google România. Acesta va fi spaţiul digital dedicat noutăților și poveștilor care definesc prezența gigantului american în ţara noastră.