Philips anunţă noile monitoare de gaming Philips Evnia 25M2N3200W și Philips Evnia 25M2N5200P

/
/
12 mai 23
/

Philips a lansat săptămâna aceasta două monitoare de gaming din gama Evnia. Acestea se numesc Philips Evnia 25M2N3200W și Philips Evnia 25M2N5200P şi vin cu o serie de specificaţii decente:

  • Rate de reîmprospătare ultra-rapide de 240 Hz (25M2N3200W) sau 280 Hz (25M2N5200P);
  • Panouri VA și IPS rapide, cu timpi de răspuns al pixelilor de până la 1ms GtG;
  • Input Lag redus pentru o experiență de joc fluidă și rapidă;
  • Moduri SmartImage HDR pentru culori, luminozitate și contrast optime în orice moment (25M2N5200P);
  • Suport ergonomic (reglabil pe înălțime, cu funcție de rotire, înclinare și pivotare) pentru un confort optimizat;
  • Modul LowBlue și tehnologia Flicker-free pentru o experiență vizuală îmbunătățită.

Cu rate de reîmprospătare de 240 Hz și, respectiv 280 Hz, chiar și cele mai intense secvențe de acțiune rămân ultra-rapide și fluide, cu imagini clare și precise, fără artefacte vizuale și efecte de ghosting, permițând jucătorilor să se lase purtați și să se bucure de joc. Împreună cu un input lag redus și un răspuns rapid MPRT de 0,5 ms, chiar și cele mai rapide jocuri vor fi cu siguranță mai palpitante ca niciodată. Philips Evnia 25M2N5200P vine, de asemenea, cu un hub USB și o serie de funcții convenabile de afișare pe ecran, cum ar fi MBR Sync, DarkBoost și Smart Crosshair, pentru o experiență de joc și mai plăcută.

Echipate cu un ecran rapid VA LED respectiv un ecran rapid IPS, ambele cu rezoluție Full HD 16:9 și unghiuri largi de vizualizare de 178/178, aceste monitoare oferă imagini vii și luminoase care nu numai că îmbunătățesc fiecare sesiune de jocuri, dar reprezintă un avantaj major atunci când vizualizați fotografii, filme sau când folosiți orice fel de aplicație bazată pe grafică.

Ambele monitoare sunt echipate cu o gamă largă de caracteristici concepute pentru a îmbunătăți și proteja sănătatea utilizatorilor. Modul LowBlue și tehnologia Flicker-Free de la Philips reduc oboseala ochilor, în timp ce baza CompactErgo poate fi înclinată, rotită și ajustată pe înălțime pentru o vizionare confortabilă constantă.

Philips Evnia 25M2N3200W și Philips Evnia 25M2N5200P vor putea fi achiziționate începând cu luna iunie la prețurile recomandate de 1077 lei, respectiv 1668 lei.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Philips a lansat primul monitor standalone cu ecran pe ambele laturi (ce preţ are acesta în România?)

Philips a lansat oficial primul monitor standalone cu ecran pe ambele laturi. Denumit comercial Philips 24B2D5300, acesta deschide noi oportunităţi pentru fluxuri de lucru şi utilizare colaborativă.

Monitor portabil Acer PM161Q – prezentare (Preț atractiv pentru IPS Full HD de 15.6 inch, semnal AV + alimentare prin USB-C, difuzoare integrate și altele)

În marea majoritate a timpului, când lucrez acasă, sunt în fața unui monitor de 32 inch cu rezoluție 4K. Mai folosesc și laptopul ocazional acasă, dar de cele mai multe ori acesta rămâne de bază în deplasări, când în folosesc în tren, avion, aeroport, camera de hotel și pe unde mai am ceva timp la…

Monitor Samsung Odyssey QD-OLED G8 S27FG810SU – preview

Am spus de-a lungul timpului în mai multe articole că prefer să îmi redactez articolele cu informația primită de la mai multe ecrane. De câteva săptămâni am făcut pasul spre un monitor OLED de la Samsung cu code name-ul S27FG810SU.