Germania va adopta o atitudine foarte critică în ceea ce priveşte normele de poluare Euro 7

/
/
3 iun. 23
/

La sfârşitul lunii mai aflam că opt ţări membre ale Uniunii Europene au cerut oficial renunţarea la normele de poluarea Euro 7. Aceste state sunt Franţa, Italia, Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia, România şi Slovacia, însă la acel moment aflam că nici Germania nu era prea încântată de propunerea Comisiei Europene legată de aceste norme.

Mai nou aflăm că Germania, motorul economic al Uniunii Europene, va adopta o atitudine foarte critică la adresa normelor de poluare Euro 7. Ministrul Federal al Transporturilor din Germania, Volker Wissing, a transmis într-un interviu acordat televiziunii Welt TV că „Vrem să protejăm Europa să facă greșeli…Nu fac niciun secret din faptul că voi avea o poziție foarte critică față de propunerile de până acum.”

Se pare că unul dintre cele mai importante argumente cu care Germania îşi va justifica poziţia este legat de costurile de implementarea ale noilor norme. Comisia Europeană a estimat un cost suplimentar de până la 200 euro / maşină pentru ca producătorii să poată implementa normele Euro 7, însă toate studiile făcute de industrie, dar şi de organizaţii independente arată că acestea vor fi de cel puţin 2000 euro / maşină, de aici şi riscul ca unele modele să dispară de pe piaţă (în special cele de dimensiuni reduse).

La cum arată lucrurile în prezent, îmi este foarte greu să cred că propunerea Comisiei Europene legată de normele de poluare Euro 7 va fi implementată sub forma actuală (asta dacă va mai fi implementată). Cu aplicabilitate din iulie 2025, normele de poluare Euro 7 ar trebui să fie cele mai stricte din istorie:

  • emisiile de NOx ar trebui să fie reduse cu 35% pentru autoturisme şi LCV-uri şi cu 56% pentru camioane şi autobuze (raportat la Euro 6);
  • nivelul de particule ar trebui să fie redus cu 13% pentru autoturisme şi LCV-uri şi cu 39% pentru camioane şi autobuze (raportat la Euro 6).
Sursa: profit.ro
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Dacia Spring a fost numită de Green NCAP drept cea mai eficientă maşină electrică din Europa din 2025

În 2019 cei de la EuroNCAP (oferă cunoscutele stele de siguranţă cu care unii producători se laudă prin prezentări) au lansat un nou proiect, unul care să arate utilizatorilor cât de prietenoase sunt maşinile noi cu mediul înconjurător.

Capitala României a recepţionat 22 de troleibuze cu autonomie Yutong U12, producător chinez care ridică semne de îngrijorare în Europa (poate opri oricând autobuzuele şi troleibuzele de la distanţă)

Primăria Municipiului Bucureşti a anunţat în acest final de săptămână că a recepţionat 22 de troleibuze cu autonomie Yutong U12, acestea urmând a intra în circulaţie din primăvară pe linia 86.

Ford Explorer EV Premium AWD 340CP (2025) – review (Explorarea continuă…)

Au trecut câteva luni de când nu am mai publicat un review auto, dar iată că în sfârșit am reușit să mai vin către voi cu o prezentare de mașină, de data asta un EV destul de popular la noi în țară. De fapt, conform datelor pe ultimul trimestru din 2025, se pare că Ford…