Podul peste Dunăre de la Brăila, al treilea pod suspendat ca dimensiune din Europa, va fi dat în circulaţie pe 6 iulie

/
/
24 iun. 23
/

Iată că a venit şi momentul mult aşteptat, acela al inaugurării oficiale al podului peste Dunăre de la Brăila, al treilea pod suspendat ca dimensiuni din Europa.

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a anunţat că după ce a discutat cu reprezentanţii constructorilor, ai autorităţilor locale şi ai CNAIR, s-a luat decizia ca podul să fie dat oficial în circulaţie pe data de 6 iulie.

„Am hotărât împreună cu colegii, şi cu autorităţile publice locale, şi cu colegii de la CNAIR, şi cu antreprenorul sau companiile care au lucrat aici, pentru că nu e vorba doar de una singură, ca darea în circulaţie să fie făcută cât de repede putem şi asta înseamnă 6 iulie. În 6 iulie vom putea să dăm în circulaţie, pe varianta Măcin. Lucrările sunt în proporţie de aproape 100% finalizate. Mai sunt câteva lucruri de pus la punct. În rest, toate sunt finalizate…..Aşa cum bine ştiţi, până la sfârşitul anului trebuie dată în circulaţie şi varianta Jijila şi se va termina şi aceasta, dar, următoarele săptămâni după darea în circulaţie vor trebui demontate aceste macarale mari. Şi atunci am avut de ales între două variante: ori mai ţinem o lună şi ceva, două până reuşesc să dea jos aceste macarale, să le demonteze, şi-ar însemna să treacă tot sezonul estival, când va fi folosit foarte mult acest pod, ori să facem un program astfel încât să poată fi folosit podul, iar anumite ore să fie folosite pentru demontarea acestor macarale.

Ca să fiu mai exact, şi cred că este decizia corectă, de a lăsa deschisă circulaţia tot weekendul, fără niciun fel de întrerupere, pentru că noi credem că va fi cea mai circulată perioadă şi, de asemenea, de dimineaţa de la 6.00 până seara la 8.00-9.00, să fie deschisă circulaţia, urmând ca pe timpul nopţii să poată să facă aceste lucrări de demontare a macaralelor, aceste lucrări neputând fi făcute sub trafic, pentru că ar pune în pericol viaţa celor care vor folosi acest pod. Cred că e varianta corectă pentru ca acest pod să se poată folosi mai repede, urmând ca într-o lună şi jumătate, două, cât durează toată această demontare, să se termine aceste lucrări şi să poată fi folosit podul pe întreaga perioadă a zilei”, a declarat Sorin Grindeanu.

Tranzitarea podului va fi gratuită pentru toţi românii.

Câteva informaţii interesante despre pod:

  • are o o lungime şi o deschidere central comparativă cu cea a Golden Gate-ului din San Francisco;
  • este al treilea pod suspendat ca dimensiuni din Europa;
  • cele două turnuri ale podului au o înălţime de 192 metri şi sunt cele mai înalte construcţii din România.
Sursa: hotnews.ro
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Se construieşte cel mai mare avion din lume, unul capabil să transporte 6 elicoptere CH-47 Chinook sau 4 avioane Lockheed Martin F-16

Antonov-225 Mriya a fost cunoscut publicului ca fiind ani la rând cel mai mare avion din lume. Acesta avea 6 motoare, o lungime de 84 de metri, o înălțime de 18.1 metri, o anvergură a aripilor de 88.4 de metri şi era folosit în mod special în transporturi cu gabarit depăşit, avionul putând transporta încărcătură…

TOP 10: Oferte eMAG din 21.09.26 (cel mai ieftin televizor OLED Samsung pe diagonala de 163 cm, telefon mobil în ediție FIFA și cu căști Buds Bass – reducere de 150 lei, espressor automat Krups ce prepară 17 rețete și cu evaluare 4.68 / 5 etc)

Am realizat o selecție de 10 produse din oferta eMAG, iar printre ele veți da de la o cameră de supraveghere ce funcționează bine și pe timp de ploaie, până la un laptop de gaming cu specificații foarte bune pentru prețul cerut.

Dacă vrei să te portezi la Orange la abonamentul Smart de 3 euro / lună în primele 12 luni, ai grijă că există două mari limitări (viteza şi internetul nelimitat care util este limitat)

Dacă vrei să te portezi la Orange în perioada următoare, foarte probabil ţi-a făcut ochi dulci abonamentul Smart, cel care oferă destul de multe resurse raportat la costul său lunar.