Ţările membre ale Uniunii Europene nu ajung la un numitor comun când vine vorba de taxarea combustibililor poluanţi utilizaţi în aviaţie

/
/
2 aug. 23
/

Transportul aerian a ajuns una dintre cele mai utilizate metode moderne de transport de călători, mai ales după apariţia companiilor aeriene de tipul low-cost. Cu toate acestea, industria aviatică este una foarte poluantă şi, paradoxal, în cadrul Uniunii Europene combustibilii utilizaţi în aviaţie nu sunt taxaţi de niciun fel.

Uniunea Europeană vrea să schimbe acest lucru şi propune o impozitare graduală a combustibililor fosili utilizaţi în aviaţie. Această impozitare se va desfăşura pe o perioadă de 10 ani, perioadă la sfârşitul căreia combustibilii sustenabili ar trebui să devină regula (în prezent mai puţin de 1% din consumul de carburanţi pentru aeronave din Uniunea Europeană este reprezentat de acest tip de carburant prietenos cu mediul).

Din păcate planul Uniunii Europene nu pare a fi pe placul tuturor ţărilor membre, astfel că negocierile de până acum au fost sortitate eşecului. Marea problemă este că pentru a modifica politica fiscală în Uniunea Europeană este nevoie de aprobare unanimă, astfel că şi un singur guvern poate împiedica implementarea de noi modificări.

Multe guverne nu sunt de acord cu această modificare a politicii fiscale deoarece la nivel general aceasta include şi scumpirea carburanţilor fosili utilizaţi de cetăţeni (benzină şi motorină) prin adăugarea de noi taxe. Ori, în 2024 sunt alegeri europarlamentare şi o astfel de modificare în an electoral este echivalentă cu o „sinucidere politică”.

Pe de altă parte, propunerea Uniunii Europene vine cu taxe foarte mici pentru energia electrică verde şi pentru combustibili sustenabili, însă în continuare spun că această tranziţie se doreşte a fi făcută mult mai repede decât pare realizabil.

Sursa: agerpres.ro
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

10 gadgets de la LIDL (3.08 – 9.08.26)

Sunt multe produse interesante în catalogul ce va deveni activ de mâine dimineață în rețeaua LIDL de la nivel național.

TOP 25: Oferte eMAG din 2.08.26 (cel mai bun smartphone premium cu stylus, laptop de gaming cu Intel Core i9-13900H și grafică NVIDIA GeForce RTX 5060, televizor OLED Samsung pe diagonala de 195 cm și cu evaluare 4.86 / 5 din 90 de review-uri etc)

Am structurat mai multe produse ce consider că au preț bun, dar și feedback relevant din partea utilizatorilor ce le-au achiziționat. Paleta este destul de largă și cuprinde la un soundbar cu Dolby Atmos și un televizor OLED Samsung până la un espressor manual cu design retro și un smartwatch HUAWEI cu construcție & funcții…

Netflix a pierdut copia unui film încă nelansat, iar producătorii cer daune de 105 milioane de dolari (în el joacă actori precum Nicolas Cage, Ben Kingsley, Michael Sheen sau Ed Skrein)

Netflix este în centrul unui nou scandal, asta după ce a reuşit să piardă copia unui film încă nelansat. Platforma de streaming video ar fi primit o „copie master necriptată” a lungmetrajului, una necesară în procesul de analiză pentru achiziţionarea drepturilor asupra producţiei.