HMD Global a lansat oficial telefoanele clasice Nokia 150 (2023) şi Nokia 130 Music

/
/
10 aug. 23
/

HMD Global există astăzi strict pentru vânzările excelente pe care le are în segmentul telefoanelor clasice denumite feature phone-uri, compania apelând atât la nostalgici, cât şi la utilizatori cu bugete limitate din ţările emergente.

Cele mai noi modele anunţate de HMD Global se numesc Nokia 150 (2023) şi Nokia 130 Music, iar acestea sunt perfecte pentru campania promovată de compania finlandeză legată de aşa numita detoxifiere digitală (renunţarea la smartphone-uri în favoarea telefoanelor clasice).

Revenind la cele două noutăţi, Nokia 150 (2023) vine cu un ecran de 2.4 inci cu rezoluţie de 240 x 320 pixeli, suport pentru card microSD de până la 32 GB, cameră foto VGA cu LED flash, Radio FM, bluetooth 3.0, MP3 Player, port microUSB, jack audio de 3.5 mm, baterie de 1450 mAh ce promite o autonomie de peste 30 zile în standby, conectivitate 2G şi Nokia Series 30+ ca sistem de operare.

Telefonul mai beneficiază de certificare IP52 ce atestă rezistenţa la apă şi va costa undeva la 33 de dolari.

A doua noutate, telefonul Nokia 130 Music este echipat cu un ecran de 2.4 inci cu rezoluţie de 240 x 320 pixeli, suport pentru card microSD de până la 32 GB, Radio FM, bluetooth 3.0, MP3 Player, port microUSB, jack audio de 3.5 mm, baterie de 1450 mAh ce promite o autonomie de peste 30 zile în standby, conectivitate 2G şi Nokia Series 30+ ca sistem de operare.

În cazul Nokia 130 Music a fost înlocuită camera VGA complet inutilă cu un difuzor de dimensiuni ceva mai generoase. De aici şi particula “Music” din denumire.

Preţul acestui telefon variază între 23 şi 24 de dolari în funcţie de culoarea aleasă.

Sursa: gsmarena.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Samsung Galaxy A37 5G – review (Cum se prezintă la jumătate de an de la lansare unul dintre cele mai de succes telefoane din oferta operatorilor telecom)

Trebuie să recunosc că review-ul pentru Samsung Galaxy A37 5G vine ceva cam târziu, telefonul fiind lansat încă din primăvara acestui an, însă aș putea spune că rămâne și acum extrem de interesant. Spun asta fiindcă prețurile au început să fie din ce în ce mai bune față de momentul introducerii pe piață, iar până…

A apărut şi prima clonă chineză pentru smartphone-ul cu display lat Huawei Pura X View

Huawei Pura X View este un smartphone lansat oficial la începutul acestei toamne şi este un device cu ecran lat şi nepliabil (aspect 16:9.5).

OnePlus 16 – 70.000 de precomenzi în prima oră de disponibilitate, primul vârf de gamă OnePlus ce nu ajunge oficial în Europa și unde-l găsiți cu achiziție online

OnePlus 16 a fost lansat pe 12 octombrie, iar în prima oră de la deschiderea precomenzilor a înregistrat 70.000 de comenzi în China. Cel puțin așa a afirmat președintele OnePlus China - Li Jie.