iNES Live – o nouă platformă de televiziune online a fost lansată în România, însă la prima vedere pare destul de scumpă

/
/
10 aug. 23
/

Săptămâna aceasta a fost lansată în România o nouă platformă de televiziune online denumită iNES Live.

Noua platformă promite distribuţia liniară a programelor TV la nivel naţional, prin intermediul conexiunilor proprii la Internet ale abonaţilor, folosind tehnologia OTT (Over The Top). iNES Live oferă acces la o grilă de până la 115 canale, cele mai multe HD (peste 90) şi 4K (doar pentru abonamentul Live Premium) furnizate într-un serviciu TV prin aplicaţie în România şi sunet Dolby de mare acurateţe. Mai mult, utilizatorii pot urmări anumite canale şi cu noul sistem audio multi-language, ce permite redarea programelor în română, engleză şi maghiară.

Aplicaţia se poate descărca din magazinele de aplicaţii specifice dispozitivelor de tip Smart TV, Media Player sau Monitor Inteligent, cu sisteme de operare Google TV, Android TV (Sony, Philips etc.), Tizen (Samsung) şi WebOS (LG Electronics).

Acum că am făcut o prezentare succintă, haideţi să vedem şi preţurile abonamentelor:

  • iNES Live Basic – 5 euro / lună cu acces la 76 canale şi vizionare pe 2 dispozitive;
  • iNES Live Plus – 11 euro / lună cu acces la 100 canale şi vizionare pe 3 dispozitive;
  • iNES Live Premium – 16 euro / lună cu acces la 116 canale şi vizionare pe 3 dispozitive.

Toate preţurile includ TVA.

Ce nu a fost evidenţiat în comunicatul de presă este că în niciun pachet nu regăsiţi în grilă canalele grupului Intact (Antena 1 & CO), grupului Clever Media (Prima TV & CO) şi niciun canal sportiv care să transmită cele mai importante campionate de fotbal din Europa, campionatul de fotbal intern, cursele de Formula 1 şi multe alte evenimente sportive.

În schimb pentru doar 1.19 euro / lună în plus veţi putea avea acces la 4 canale TV cu conţinut pentru adulţi.

Personal mi se pare destul de scumpă această ofertă, asta fără a lua în calcul minusurile menţionate mai sus.

Via: zf.ro
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Români, pregătiţi-vă, în curând inteligenţa artificială vă va spune la ce să vă uitaţi pe Netflix

Toți am trecut prin asta, deschidem Netflix, navigăm minute în șir prin numărul uriaş de titluri și încheiem prin a renunța sau a revedea un serial / film mai vechi, dar bun. Paradoxul alegerii a devenit una dintre cele mai mari provocări ale platformelor streaming.

Bluetooth 7.0 – ce ştim până acum?

Tehnologia Bluetooth este pe cale să facă cel mai mare pas înainte din ultimul deceniu. Organizația Bluetooth SIG a adoptat oficial noua specificație Bluetooth Core 7.0, al cărei element central este tehnologia HDT (High Data Throughput).

Ai cumpărat un laptop sau PC fără Windows și Office de Black Friday 2026? Află cum poți să le activezi de la 43.51 lei pentru Windows și 118.16 lei pentru Office 2024 Pro Plus

Cei ce doresc să activeze Windows și Office pe un laptop sau PC pot avea parte de unele dintre cele mai bune prețuri în oferta mai jos prezentată.