LG pornește o campanie de rebranding cu sloganul Life’s Good în centru

/
/
25 aug. 23
/

LG Electronics anunță începerea unei campanii intensive de rebranding, ce pune în prim-plan sloganul „Life’s Good” al companiei. Prin această inițiativă, producătorul sud-coreean își propune să creeze o identitate de brand mai dinamică și mai tânără.

Înainte de a prezenta ceea ce ne transmite LG printr-un comunicat de presă proaspăt, vreau să amintesc de unde provine denumirea brandului. Deși unii ar putea crede că LG vine tocmai de la „Life’s Good”, nu este așa.

Începuturile LG datează tocmai din 1958, când în Coreea de Sud era înființată compania GoldStar, axată pe dezvoltarea și producția de electronice. Numele corporației avea să se schimbe în LG Electronics în 1995, când GoldStar fuziona cu Lucky Chemical.

Așadar, LG este acronimul de la „Lucky GoldStar” și nu de la „Life’s Good”, ce este într-adevăr sloganul gigantului sud-coreean de o bună bucată de vreme.

Ca o mică paranteză, primul televizor color cumpărat de familia mea după 1989 a fost tocmai unul GoldStar, ce a funcționat absolut ireproșabil până ce i-am pierdut urma, fiind dus la bunica mea după cel puțin 10 ani de utilizare intensivă la noi. Acolo și-a mai făcut treaba încă cel puțin o decadă, până ce a dispărut din peisaj.

În fine, revenind la campania de rebranding LG, aceasta constă în afișarea unor reclame digitale out-of-home (OOH) în unele dintre cele mai importante locuri din lume, inclusiv în Dubai, Londra, New York, Vietnam și Seoul. Toate imaginile și materialele video prezentate au fost concepute pentru a pune în valoare noile direcții vizuale ale LG.

Cele mai recente reclame ale LG pot fi văzute în Dubai, pe Burj Khalifa, pe zgârie-norii Landmark 81 din Vietnam, pe panourile digitale din Times Square, New York și Piccadilly Circus din Londra, pe ecranul LG LED outdoor de la Óvalo Gutiérrez din Peru, la KP Tower din India, precum și în zone selecte din Coreea de Sud. Campania se extinde și la celebrele autobuze roșii cu etaj din Londra, care prezintă sloganul Life’s Good al LG în noua formă.

De asemenea, începând din 25 august, compania va introduce noi funcții unice, inclusiv „Filtrul LG Finger Heart” și „Life’s Good Sticker Package” adaptate pentru Instagram și TikTok. Aceste elemente creative, disponibile gratuit pentru utilizatori, fac parte din planul companiei de a se conecta cu clienții în moduri noi și interesante.

Categorii: Hardware, LG
Cuvinte cheie: LG, Lifes good, rebranding
Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Realme GT 8 Pro, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2 pentru fotografii și Sony ZV-E10 + Sony E 4/PZ 18-105 G OSS pentru video.

Vrei 100 GB pe mobil, gratuit, la viteze 5G+, fără niciun fel de obligaţie contractuală în raport cu Orange (află ce trebuie să faci şi care sunt condiţiile)?

Într-un articol anterior am aflat că Orange a fost desemnată de ANCOM drept cea mai rapidă reţea din România pentru al 9-lea an consecutiv.

ANCOM confirmă că Orange este cea mai rapidă reţea din România pentru al 9-lea an consecutiv

Conectivitatea rapidă și stabilă a devenit o resursă esențială în viața de zi cu zi, iar cele mai recente date oficiale publicate de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) reconfirmă poziția de lider a operatorului Orange pe piața din România.

Samsung Galaxy A37 5G – review (Cum se prezintă la jumătate de an de la lansare unul dintre cele mai de succes telefoane din oferta operatorilor telecom)

Trebuie să recunosc că review-ul pentru Samsung Galaxy A37 5G vine ceva cam târziu, telefonul fiind lansat încă din primăvara acestui an, însă aș putea spune că rămâne și acum extrem de interesant. Spun asta fiindcă prețurile au început să fie din ce în ce mai bune față de momentul introducerii pe piață, iar până…