Sonos Move 2 – boxă portabilă premium stereo cu autonomie de până la 24 ore

/
/
7 sept. 23
/

Sonos Move 2 reprezintă reeditarea uneia dintre cele mai vândute boxe portabile premium la nivel mondial. Compania americană introduce acum pe noua boxă sunet stereo, posibil prin două difuzoare de tip tweeter, ce propagă undele sonore în direcții diferite. Aceste difuzoare se adaugă unui mid-woofer, ce promite bass profund și dinamic.

Designul Sonos Move 2 nu diferă prea tare de cel al generației anterioare și se încadrează bine în linia producătorului american, în timp ce certificarea IP56 garantează rezistență la stropi de lichide și praf. Materialele din care este fabricată boxa sunt în bună parte reciclate sau reciclabile și astfel Sonos Move 2 este cel mai prietenos cu mediul produs portabil al companiei. Tot în acest sens, boxa se pare că are un consum de electricitate cu 40% mai mic decât al generației anterioare, iar bateria este detașabilă și asigură acum autonomie dublă față de seria inițială Move – până la 24 de ore pentru noul model.

Conectivitatea este asigurată atât prin Bluetooth, cât și prin Wi-Fi, muzica putând fi redată direct de pe un dispozitiv sursă compatibil (smartphone, tabletă etc), cât și direct de pe internet, prin serviciile Sonos și cele de streaming compatibile cu aplicația Sonos. Ca porturi fizice, există un USB-C, ce permite nu doar încărcarea bateriei interne, cât și alimentarea unor dispozitive externe. Prin acest port și un adaptor Line-In se pot extinde posibilitățile de conectivitate ale boxei.

Sonos Move 2 se pare că integrează hardware complet nou, dar și funcții software adiționale, printre care cea Trueplay, ce ajustează în mod complet automat și continuu sunetul în funcție de mediul înconjurător, pentru cea mai bună experiență de audiție.

Sonos Move 2 este disponibilă în trei versiuni de culoare – negru, alb și olive, ultima dintre ele fiind disponibilă în țara noastră exclusiv în magazinul fizic Sonos din incinta AudioMonkey București.

SONOS Move 2

Prețul recomandat pentru Sonos Move 2 este de 2.499 lei, iar disponibilitatea comercială începe cu data de 20 septembrie 2023.

Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Realme GT 8 Pro, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2 pentru fotografii și Sony ZV-E10 + Sony E 4/PZ 18-105 G OSS pentru video.

Ce tabletă flagship subțire de doar 4.8 mm, cu ecran OLED la 165Hz și procesor Snapdragon 8 Gen 5 poți cumpăra de acum în România?

Trebuie să recunosc că o tabletă subțire de doar 4.8 mm sună foarte bine, însă când aceasta nu face aproape niciun compromis spre a atinge o astfel de dimensiune în talie, este cu atât mai impresionant. Vorbim despre HONOR MagicPad 4, ale cărui principale caracterisitici le voi prezenta mai jos.

Am văzut noile televizoare Samsung Micro RGB, cele care intră în seria flagship de acum înainte alături de noile modele OLED 2026

Evenimentul în cadrul căruia Samsung prezintă cea mai mare parte a noutăților lansate inițial la CES Las Vegas s-a ținut și în acest an tot în Frankfurt, Germania. Prima punere în scenă a acestui eveniment s-a numit „Summit Media Day”, pentru ca în 2024 să se treacă la denumirea „World of Samsung”, denumire ce a…

SK Hynx a demarat producţia de masă pentru modulele de 192 GB SOCAMM2

SK Hynx a anunţat oficial demararea producţie de masă pentru modulele de 192 GB SOCAMM2, unele extrem de importante pentru dezvoltarea infrastructurii pentru serverele dedicate inteligenţei artificiale.