Samsung lucrează la doi senzori foto de 1 inch cu o rezoluţie de 432 Megapixeli

/
/
8 oct. 23
/

Samsung are ambiţii mari şi promitea acum doi ani că până în 2025 va lansa pe piaţă senzori foto chiar şi de 576 Megapixeli. Se pare că roadmap-ul propus este în grafic, astfel că în prezent vorbim de certitudinea senzorului de 200 Megapixeli, iar din 2024 am putea discuta chiar şi de ceva mai mult.

Conform celor mai noi surse neoficiale, Samsung are în dezvoltare avansată senzorii Samsung ISOCELL HW1 şi HW2, ambii cu mărimi de 1 inch şi o rezoluţie de 432 Megapixeli.

Primul, Samsung ISOCELL HW1 ar avea o mărime reală de 1/1.05 inch şi pixeli de 0.56 microni, în timp ce al doilea, Samsung ISOCELL HW2 ar urma să aibă o mărime de 1/1.07 inch şi pixeli de 0.5 microni.

Cei doi senzori vor beneficia fără doar şi poate de o tehnologie Pixel Binning, iar marele plus adus de aceştia se va observa în fotografiile low-light.

Estimările susţin că Samsung ISOCELL HW1 şi HW2 ar putea fi prezentaţi comercial pe la sfârşitul anului viitor, iar primele device-uri cu unul dintre ei în poziţie de senzor principal ar urma să fie lansate abia prin 2025. Este încă incert dacă viitoarea serie Samsung Galaxy S25 va fi echipată cu unul dintre cei doi senzori.

Sursa: twitter.com/Tech_reve
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Pentru a menţine un preţ competitiv, Samsung ar putea să nu aducă niciun upgrade important pe Samsung Galaxy S27 (ar putea exista chiar un mic downgrade la nivel de display)

Ce se întâmplă acum în lume pe piaţa de semiconductori este un adevărat coşmar de preţ şi chiar un coşmar logistic pentru producătorii de telefoane inteligente.

Samsung Galaxy A27 este pregătit de lansare în Europa, însă preţul cu siguranţă va nemulţumi mulţi utilizatori

În martie 2025 era lansat oficial smartphone-ul Samsung Galaxy A26, un device accesibil, care s-a vândut destul de bine în Europa.

Estimările actuale susţin că al doilea trimestru din 2026 (cel în care ne aflăm) va aduce un profit record pentru Samsung (+1800% vs aceeaşi perioadă de anul trecut)

Samsung a publicat raportul financiar aferent primului trimestru din 2026, iar rezultatele au fost unele remarcabile. Conform gigantului sud-coreean, în perioada ianuarie – martie 2026 vânzările totale au ajuns la aproximativ 91 de miliarde de dolari, în creştere cu 43% vs trimestrul anterior. Profitul operaţional a fost de aproximativ 39 de miliarde de dolari, unul…