MediaTek Dimensity 9300 – primul procesor mobile ce obţine peste 2 mil de puncte în AnTuTu ?

/
/
23 oct. 23
/

AnTuTu este o aplicaţie de benchmark eliminată de ceva timp din Google Play, însă chiar şi aşa se bucură în continuare de susţinere din partea utilizatorilor. Foarte probabil formatul său de evidenţiere a punctajelor continuă să atragă, acesta având în spate o logică simplă: mai mult e mai bine.

Lunar AnTuTu publică topul celor mai puternice telefoane inteligente, iar în ultimul raport, cel valabil pentru septembrie 2023, cel mai bun smartphone a fost OnePlus Ace 2 Pro, acesta obţinând 1.662.760 puncte.

În teorie mai sunt ceva puncte de strâns până la bariera de 2 milioane, însă cele mai noi surse susţin că viitorul procesor flagship MediaTek Dimensity 9300 ar reuşi această perfomanţă. Acest procesor ar fi obţinut 2.055.084 puncte într-un test realizat pe un smartphone cu 16 GB RAM, 512 GB stocare şi Android 14.

Din ce ştim până acum, MediaTek Dimensity 9300 ar urma să fie cu aproximativ 10% mai puternic decât Qualcomm Snapdragon 8 Gen 3, procesorul companiei taiwaneze urmând a veni într-o configuraţie 1+3+4, adică 1 x Cortex-X4 tactat la 3.25 GHz + 3 x Cortex-X4 tactate la 2.85 GHz + 4 x Cortex-A720 tactate la 2.0 GHz. Procesorul va fi ajutat la rândul său de un accelerator grafic foarte puternic, Immortalis-G720.

Rămâne de văzut dacă acest rezultat va fi confirmat şi în testele de masă realizate de utilizatorii ce vor deţine device-uri cu MediaTek Dimensity 9300 la bord.

Sursa: gsmarena.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

A apărut şi prima clonă chineză pentru smartphone-ul cu display lat Huawei Pura X View

Huawei Pura X View este un smartphone lansat oficial la începutul acestei toamne şi este un device cu ecran lat şi nepliabil (aspect 16:9.5).

PlayStation 6 ar putea deveni cea mai scumpă consolă din istorie, cu preţ de peste 1000 de dolari

Industria jocurilor video se pregătește pentru următoarea generație de console, însă cele mai recente zvonuri din piața de hardware indică o problemă uriașă: PlayStation 6 ar putea deveni cea mai scumpă consolă din istorie.

OnePlus 16 – 70.000 de precomenzi în prima oră de disponibilitate, primul vârf de gamă OnePlus ce nu ajunge oficial în Europa și unde-l găsiți cu achiziție online

OnePlus 16 a fost lansat pe 12 octombrie, iar în prima oră de la deschiderea precomenzilor a înregistrat 70.000 de comenzi în China. Cel puțin așa a afirmat președintele OnePlus China - Li Jie.