Haos la OpenAI (cunoscută pentru ChatGPT) după demiterea lui Sam Altman – angajaţii demisionează pe bandă rulantă, iar investitorii sunt furioşi

/
/
19 nov. 23
/

Vă scriam ieri despre demisia lui Sam Altman din funcţia de CEO al companiei OpenAI, cunoscută lumii întregi pentru sistemul de inteligenţă artificială ChatGPT.

Se pare că decizia a fost primită ca „o lovitură de stat” de către angajaţi şi investitori, mai ales că aceasta a fost luată de o mână de oameni din Consiliul de Administraţie. După ce şocul demisiei lui Sam Altman a trecut, au apărut şi reacţiile efective:

  • foarte mulţi angajaţi au început să îşi depună demisiile, mulţi dintre aceştia fiind în poziţii cheie în structura organizatorică OpenAI;
  • investitorii în frunte cu Microsoft (companie care a investit în OpenAI peste 13 miliarde de dolari) fac presiuni pentru readucerea lui Sam Altman în companie şi pentru concedierea celor responsabili de „lovitura de stat”.

Sam Altman se gândeşte chiar să se alăture unui nou proiect sau să construiască el unul de la zero, iar foarte mulţi angajaţi de la OpenAI sunt gata să i se alăture. Se pare că fostul CEO era foarte apreciat de către oameni, acesta reuşind să atragă nume importante din Google, Microsoft şi mulţi alţi giganţi din domeniu.

Investitorilor le este teamă să nu îşi piardă banii investiţi în OpenAI, mai ales că în prezent compania este pe drumul cel bun, practic un lider în segmentul inteligenţei artificiale.

Există şanse totuşi ca Sam Altman să revină în companie, însă doar dacă Consiliul de Administraţie va fi de acord cu condiţiile puse de el.

Via: zf.ro
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Am văzut Berlin and the Lady With an Ermine, serialul numărul 1 pe Netflix în data de 1 iunie 2026 şi am fost cam dezamăgit (mult hype online, puţin conţinut)

Bine aţi revenit la un nou articol din categoria „am văzut”, secţiune în care îmi exprim o părere personală despre un film, documentar sau serial, opinie pe baza căreia vă aştept să discutăm în zona de comentarii.

De ce operatorii telecom din România (Orange, DIGI, Vodafone) se raportează la euro, deşi totul se plăteşte în lei (salarii, facturi, taxe şi impozite etc.)

Începând cu data de 27.05.2026 pentru clienţii noi, respectiv 01.07.2026 pentru clienţii deja existenţi, DIGI îşi raportează toată partea comercială din România în euro. Am scris pe subiect mai multe articole astfel:

Televizoarele Samsung în 2026 sau cum este reinventată experiența de vizionare prin AI, MicroRGB și OLED actualizat, dar și printr-un ecosistem conectat

În 2006 abia ce ajungeau a fi popularizate televizoarele cu ecran LCD. Samsung vedea o creștere a pieței pentru această tehnologie, de la 19 milioane unități în 2005 se așteptau la 25 - 30 milioane unități în 2006. A fost și momentul în care compania sud-coreeană și-a acontat poziția de lider în piața de televizoare.