Samsung Galaxy S23 FE se lansează oficial în Europa pe 8 decembrie (ajunge şi în România)

06/12/2023

Samsung Galaxy S23 FE a fost lansat la început de octombrie, însă în mod curios nici astăzi acest smartphone nu este disponibil pe canal oficial în Europa.

Se pare că această schimbare va avea loc pe 8 decembrie, adică peste doar 2 zile, dată la care filiala Samsung din Franţa a confirmat prezentarea oficială pentru bătrânul continent.

Momentan nu avem informaţii despre preţ, însă se vehiculează că versiunea de plecare va avea un preţ de 649 euro. În traducere liberă putem estima un 3249 lei în România, probabil pentru varianta cu 8 GB RAM şi 128 GB stocare.

Ce veţi primi pentru aceşti bani ?

  • display Dynamic AMOLED de 6.4 inci cu rezoluție 2340 x 1080 pixeli, rată de refresh la 120Hz, sticlă Corning Gorilla Glass 5, certificare IP68 în ce privește contactul cu apa și praful (până la 1.5 metri adâncime pentru 30 de minute);
  • procesor Exynos 2200 dezvoltat pe 4nm, Xclipse 920 GPU, 8 GB RAM și 128 / 256 GB stocare, fără slot pentru cardurile microSD;
  • Android 13 cu One UI 5.1;
  • dual-sim, 5G, Wi-Fi a/b/g/n/ac/6, dual-band, bluetooth 5.3, NFC, difuzoare stereo, fără jack de 3.5 mm, USB Type-C 3.1, cititor de amprentă integrat în ecran, localizare prin A-GPS, GLONASS, BDS și GALILEO;
  • wide de 50 Megapixeli cu OIS, f/1.8, PDAF + OIS, dimensiune a pixelului de 1 micron, ultrawide de 12 Megapixeli la 123 de grade, f/2.2, 8 Megapixeli telephoto, zoom optic 3x, f/2.4, LED flash, filmează 4K cu 60 fps;
  • cameră frontală de 10 Megapixeli cu f/2.4;
  • baterie de 4500 mAh cu încărcare la 25W (de la 0 la 50% în 30 de minute), 209 gr. și dimensiuni de 158.0 × 76.5 × 8.2 mm.

Mai multe detalii aflăm vineri şi sper doar că preţul va fi ceva mai mic.

Sursa: gsmarena.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.